În Baciu s-a inaugurat o capelă mortuară, de parcă e gata o centură: Marchează trecerea în secolul actual - VIDEO


Edilii continuă să surprindă cu fastul pe care îl pun în scenă la inaugurarea unor lucrări sau investiții normale. Dacă în comuna Mica, primarul a inaugurat un magazin alimentar cu preotul, în Baciu, satul Mera, toată suflarea administrativă a inaugurat capela mortuară.

Într-un fel, această capelă marchează trecerea în secolul actual. Sperăm să fie nevoie de ea cât mai puțin, dar sunt totuși recunoscător că această veche necesitate și dorință din partea comunității a fost în sfârșit îndeplinită prin finalizarea capelei funerare”, a spus primarul Balazs Janos.

La inaugurarea capelei mortuare din satul Mera, comuna Baciu, au participat prefectul Clujului, Tasnadi Szilard, vicepreședintele Consiliului Județean Cluj, Vakar Isvan, deputatul UDMR Cluj, Csoma Botond, alături de alte oficialități din Baciu.

267408799_371567258109830_7392102664508255196_n (1).jpg


267589694_371564678110088_7459605352658468748_n.jpg

Între timp, oamenii stau în trafic cu orele și pe Calea Baciului nimeni nu rezolvă o groapă care le taie cauciucurile șoferilor. 

În comuna Mica, de lângă Dej, preotul și primarul au inaugurat un magazin

Localitatea Mica, de lângă Dej, are un magazin util pentru oameni, dar inaugurarea s-a făcut cu prezența primarului și sfințirea preotului. ”În calitate de primar am susținut și voi susține în continuare investitorii de bună credință, care doresc să vină în zona noastră, astfel încât procesul pentru dezvoltarea comunei noastre să aibă loc în fiecare zi”, a scris primarul din Mica, Tiberiu Zelencz, pe Facebook, după ianugurare. 

Ulterior a șters postarea.

Comentarii Facebook