Florești devine centru al informării materne! Începe Caravana cu Moașe care vine în sprijinul mamelor și gravidelor


Sâmbătă, 23 noiembrie 2025, în ala festivă a Liceului Teoretic „Dumitru Tăuțan” din comuna Florești, de la ora 11:00, va avea loc Caravana cu Moașe, un proiect derulat de Asociația Moașelor Independente. 

Inițiativa urmărește să ofere femeilor însărcinate, mamelor și celor apropiați un spațiu sigur pentru informare și dialog cu specialiști, într-un context centrat pe sănătate și bunăstare. Primăria Florești susține proiectul, subliniind importanța educației pentru sănătate în comunitate. Liceul „Dumitru Tăuțan” contribuie la organizare, punând la dispoziție sala festivă.

AICI e documentul pentru ÎNSCRIERE! 

La întâlnire vor participa două specialiste recunoscute în domeniu: Narcisa Câmpean, moasă independentă și consultant în lactație IBCLC, și Erika Popescu, moasă licențiată. Ele vor răspunde întrebărilor participanților și vor aborda teme esențiale precum rolul moașei în sarcină, nașterea, recuperarea postnatală, alăptarea și existența grupurilor de sprijin pentru gravide și mame.

Florești devine centru al informării materne! Începe Caravana cu Moașe care vine în sprijinul gravidelor: „E un pas către o comunitate mai sănătoasă”

„Caravana cu Moașe rămâne un spațiu de întâlnire, informare și susținere – un pas către o comunitate mai sănătoasă și mai bine sprijinită”, a transmis Primăria Florești. 

Programul este structurat în două sesiuni, între orele 11:00 – 13:00 și 13:30 – 15:30, cu o pauză intermediară. Caravana cu Moașe își propune să consolideze legătura dintre specialiști și comunitate, oferind un cadru accesibil pentru informare și sprijin, într-o perioadă în care nevoile mamelor și viitoarelor mame sunt tot mai variate.

Organizatorii transmit că toți cei interesați sunt bineveniți, într-o zi dedicată educației pentru sănătate și conectării comunității.

Comentarii Facebook