FIDESZ nu susține declarația: Ungaria își va revizui graniţa cu România

 

Secretarul de stat în Ministerul de Externe al Ungariei, Nemeth Zsolt, a declarat la Cluj că grupul parlamentar al FIDESZ din Parlamentul de la Budapesta nu susține declarația făcută de unul dintre parlamentarii acestei formațiuni, că Ungaria își va revizui graniţa cu România.

 

Nemeth a mai spus că acestea sunt opiile personale ale parlamentarului Koszegi Zoltan.

 

Grupul FIDESZ din Parlamentul Ungariei s-a delimitat clar de această poziţie a lui Koszegi Zoltan şi am exprimat faptul că această opinie este una personală. Guvernul Ungariei consideră că această poziţie a grupului parlamentar al FIDESZ a fost una potrivită. Am considerat că trebuie să accentuăm faptul că Guvernul Ungariei respectă toate tratatele internaţionale şi angajamentele în vigoare, în baza cărora sunt clădite relaţiile bilaterale. Pentru noul guvern are o importanţă deosebită soarta minorităţii maghiare din afara graniţelor Ungariei, în litera şi spiritul Constituţiei”, a spus secretarul de stat, care a avut la Cluj-Napoca o întâlnire cu primarul Emil Boc.

 

FIDESZ: În 8 ani Ungaria ar putea cere revizuirea granițelor. Băsescu: ”Să răspundă Antonescu”

Comentarii Facebook