Fany pusă cu ”botul pe labe” de Curtea de Apel Cluj. CTP poate funcționa în comunele limitrofe


Curtea de Apel Cluj scoate Fany de pe rutele care spre principalele localități satelit ale municipiului Cluj Napoca, Florești, Apahida, Chinteni, Baciu și Feleac.

Pentru prima dată de la începerea războiului legat de operarea traseelor care duc spre municipiul Cluj Napoca, Fany pierde o bătălie importantă. Curtea de Apel Cluj a dispus, definitiv, ca decizia Consiliului Județean Cluj din data de 17 octombrie 2013, care se referă la eliminarea din programul public de transport persoane a rutelor spre localitățile Apahida, Dezmir, Ciurila, Florești, Luna de Sus, Tăuți, Baciu, Mera, Coruș, Chinteni, Florești - Fetei etc., este legală și poate fi aplicată în spiritul și litera ei. Consilieri județeni au decis că aceste trasee să nu mai fie scoase la licitație publică pentru că, localitățile enumerate mai sus se află în zona metropolitană Cluj, care asigură transportul de persoane prin intermediul Companiei de Transport Public, o societate înființată de către Consiliul Local Cluj și celelalte comune limitrofe municipiului Cluj Napoca.

Fany a solicitat suspendarea aplicării Hotărârii Consiliului Județean Cluj și a obținut un prim succes la Tribunalul Cluj, unde judecătorul Anamaria Gabriela Călugăr a dat dreptate companiei de transport și a dispus suspendarea deciziei atacate. Cu această sentință, Fany s-a prezentat la licitația publică și a câștigat câteva dintre traseele scoase la licitație. În sentința prin care a fost suspendată hotărârea CJ Cluj, judecătoarea Clăugăr arată că Fany ar suferi o pagubă iminentă din cauza aceste hotărâri deoarece avea intenția de a participa la licitația pentru adjudecarea traseelor dar nu era sigură dacă aceste trasee vor mai fi licitate.

Argumentele puerile ale companiei Fany, invocate la Tribunalul Cluj nu au mai ținut la Curtea de Apel Cluj. La prima instanță, Fany a susținut că RATUC Cluj Napoca, care s-a transformat în Compania de Transport Public, nu poate opera traseele metropolitane pentru că, ateníe, pentru aceste zone trebuie autobuze speciale. "Operarea unor trasee metropolitane presupune mijloace de transport diferite față de cele utilizate în interiorul orașelor astfel că RATUC ar trebui să își completeze parcul auto". Cu alte cuvinte, autobuzele Fany care circulă în prezent între Florești și Cluj Napoca sunt diferite de cele care circulă în interiorul orașului, pe diferite rute, de exemplu linia 30, Mărăști-Grigorescu.

La recurs, Fany a aflat că dacă va vrea să opereze în regim de concurență cu Compania de Transoport Public este liberă să facă acest lucru.

 

"Admite recursul declarat de pârâtul Consiliul Județean Cluj împotriva sentinței dată de Tribunalul Cluj în dosarul 10434/117/2013, cât și cererile accesorii depuse de Comuna Feleacu, Comuna Baciu și Comuna Chinteni și în consecință: casează în parte sentința recurată și respinge cererea de suspendare formulată de reclamanta Fany SRL", se arată în decizia de azi a Curții de Apel Cluj.

Comentarii Facebook