DNA îi dă lovitura de GRAȚIE Elenei Udrea. Se cere arestarea
DNA cere Camerei Deputaților acordul pentru cercetarea Elenei Udrea sub acuzația de luare de mită.
La data de 4 februarie 2015, procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Secția de combatere a infracțiunilor conexe celor de corupție au dispus extinderea cercetărilor față de UDREA ELENA GABRIELA, pentru săvârșirea infracțiunii de luare de mită.
Procurorii solicită Camerei Deputaților ”încuviințarea arestării preventive a deputatului de UDREA ELENA GABRIELA pentru săvârșirea infracțiunilor de abuz în serviciu; tentativă la folosirea de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete pentru obținerea pe nedrept de fonduri din bugetul Uniunii Europene; folosire a influenței în scopul obținerii de foloase necuvenite; luare de mită.
Faptele au legătură cu atribuirea și folosirea, presupus ilegale, a fondurilor din patrimoniul Ministerului Dezvoltării Regionale și Turismului în perioada 2010 – 2012”, arată anchetatorii.
Elena Udrea este cercetată în dosarele Microsoft și Gala Bute.
8 Comentarii