Deputatul clujean Remus Lăpușan, săgeți către Alin Tișe, șeful CJ Cluj: „Să explice cum s-a ajuns la achiziții la preț dublu a microbuzelor față de piață”
Deputatul clujean Remus Lăpușan îi cere lui Alin Tișe, președintele CJ Cluj, să explice cum s-a ajuns la achiziții la preț dublu față de piață. Politicianul a mai precizat că banii publici nu sunt pentru îmbogățirea unora, ci pentru binele tuturor.
De altfel, Lăpușan solicită premierului Ilie Bolojan să dispună urgent o anchetă și sesizez Consiliul Concurenței pentru verificarea unor posibile înțelegeri anticoncurențiale.
„Când un
microbuz pentru elevi ajunge să coste dublu față de piață, nu mai vorbim despre
progres, ci despre bani irosiți. Iar dacă această risipă este făcută cu fonduri
europene, pierdem nu doar resurse, ci și credibilitate în fața partenerilor
noștri.
- Solicit premierului Ilie Bolojan
să dispună urgent o anchetă și sesizez Consiliul Concurenței pentru verificarea
unor posibile înțelegeri anticoncurențiale.
- Cer președintelui CJ Cluj, Alin
Tișe, să explice cum s-a ajuns la achiziții la preț dublu față de piață.
- Transparența totală: publicarea
tuturor contractelor, ofertelor și documentelor de achiziție.
Avem nevoie de microbuze pentru elevi. Dar, mai ales, avem nevoie de achiziții corecte, la prețuri reale, prin proceduri transparente. Banii publici sunt ai cetățenilor. Iar cetățenii au dreptul să știe cum sunt folosiți”, a transmis Lăpușan.
CITEȘTE ȘI: USR Cluj îl acuză pe Alin Tișe că a cumpărat microbuze școlare la preț dublu față de cel de piață. S-ar fi plătit 170 000 euro în loc de 90 000, fără TVA
Amintim că Consiliul Județean Cluj a cumpărat 59 de microbuze școlare pentru transportul copiilor din localitățile județului. Primele 34 au costat circa 170 000 euro/bucată+TVA, iar următoarele 25 au fost mult mai ieftine, 135 000 euro/bucată+TVA.
USR acuză că prețul real pe piață este în jur de 90 000 de euro și că supraprețurile au îmbogățit nemeritat fiului unei PNL-iste, șefa Organizației de Femei Prahova. USR susține că s-au plătit 200.000 de euro/bucată, în loc de 90.000 de euro, cât sunt ofertele de pe piață.
Totuși, trebuie făcută o precizare:
Potrivit unei investigații a ReporterIS suma de 200.000 euro/bucată este cu TVA inclus, adică aproximativ 170.000 euro, fără TVA. În același timp investigația ziarului din Iași arată că ofertele pe care le-a primit ziarul erau de 90.000 de euro, fără TVA. Deci corect ar fi să comparăm 90.000 de euro fără TVA pe bucată, cu 170.000 euro fără TVA/bucată, nu cu 200.000. euro (care are TVA inclus).
2 Comentarii