Daniel Buda mai vrea un mandat de parlamentar european. Este în topul celor mai bogați europarlamentari

 

Clujeanul Daniel Buda a anunțat că și-a depus candidatura în competiția internă pentru un nou mandat de membru al Parlamentului European.

 

Prin votul şi încrederea acordată de cetăţeni la alegerile europarlamentare din anul 2014, timp de 4 ani, am avut şi am în continuare onoarea să reprezint România în cel mai important for democratic şi anume Parlamentul European. În această perioadă, în calitate de europarlamentar, membru al Comisiilor de Agricultură şi Dezvoltare Rurală, Afaceri Juridice și Dezvoltare Regională, am participat la tot ceea ce presupune activitatea Parlamentului European şi al comisiilor, venind cu o serie de propuneri care să ușureze traiul de zi cu zi al cetățeanului european în general și al cetățeanului român în special. Aşa cum v-am obişnuit deja la finalul fiecărui an de mandat, vă invit şi acum, pe cei interesați, să consultaţi un raport al activităţii mele după 4 ani în calitate de membru al acestei instituții precum şi un program de acţiuni viitoare.

 

Am decis să candidez pentru un nou mandat de membru al Parlamentului European, dorind astfel să continui ceea ce mi-am asumat încă de la început: să apăr drepturile românilor în Europa! Cred cu tărie că România trebuie să fie reprezentată în Parlamentul European de politicieni care au confirmat de-a lungul timpului că vor şi pot să reprezinte cu onoare şi demnitate interesele românilor şi care să se lupte cu toate forţele pentru ca noi să fim trataţi în mod egal în raport cu orice stat european. România trebuie să demonstreze că este competitivă şi că are capacitatea de a face faţă provocărilor impuse de statutul de membru al Uniunii Europene iar acest lucru se poate realiza doar printr-o reprezentare profesionistă şi coerentă în forurile europene.

 

Nu aş dori să închei fără a mulţumim şi pe această cale colegilor mei din PNL Cluj, membrilor din Biroul Politic Judeţean care ieri mi-au acordat în unanimitate votul pentru a candida în competiţia internă la funcţia de membru al Parlamentului European. În calitate de preşedinte al PNL Cluj, sunt onorat de încrederea colegilor mei alături de care am dobândit de-a lungul timpului cele mai importante şi mai frumoase rezultate electorale”, a spus Daniel Buda.

 

Daniel Buda s-a evidențiat și prin faptul că este unul dintre cei mai înstăriți europarlamentari. Potrivit Transparency International, șeful PNL Cluj este pe locul 7 în topul europarlamentarilor dacă este să evaluăm venitul suplimentar. Buda a încasat, în ultimii patru ani, 544.000 euro din activitatea de notar. El mai este și lector la Universitatea Babeș-Bolyai, primind 499 euro brut pe lună.

 

Daniel Buda mai deține și o fermă în județul Sălaj, astfel că are profilul perfect al unui om foarte ocupat.

 

Daniel Buda are în declarația de avere împrumuturi către rude în valoare de peste 80.000 de euro și o cesiune de creanță în valoare de 420.000 de euro. 

 

În 2017, a încasat salariu de la Parlamentul European în valoare de 78.000 de euro și 35.000 de euro de la UBB Cluj. El a mai încasat 418 mii de lei din activitatea de notar, iar soția lui a câștigat circa 200.000 de lei din acticitatea de notar și din închirieri.

Comentarii Facebook