Daniel Buda este noul președinte unic al PNL Cluj

 

Biroul Politic Național al PNL a votat luni președinți unici în 12 organizații - 11 județe și diaspora.

 

Dorim ca săptămâna viitoare să încheiem practic procesul de fuziune la nivelul organizațiilor județene și astăzi am votat președinți unici în 12 organizații — 11 județe și diaspora, respectiv Bacău, Caraș-Severin, Cluj, Dâmbovița, Giurgiu, Gorj, Harghita, Ialomița, Prahova, Sălaj și Teleorman”, a spus Blaga.

 

PNL Cluj va fi condus de Daniel Buda.

 

Tot la Biroul Politic Național al PNL s-a decis că cei care au ocupat funcții de copreședinți vor fi prim-vicepreședinți coordonatori în organizația respectivă. Acesta ar fi cazul senatorului Marius Nicoară, fost președinte al PNL Cluj încă dinainte de fuziunea cu PDL Cluj.

Comentarii Facebook