Continuă lucrările de modernizare pe strada Memorandumului. Ce VEȘTI bune sunt

 

Primăria municipiului Cluj-Napoca anunţă ca din noaptea de 13 spre 14 mai 2015 vor continua lucrările de modernizare a străzii Memorandumului.

 

Lucrările vor fi făcute la banda dedicată mijloacelor de transport în comun (sensul de mers spre cartierul Mărăști). Astfel că traficul autoturismelor nu va fi afectat, fiind deschisă circulația pe benzile nou asfaltate în ultima lună.

 

Pe parcursul derulării lucrărilor, stația de transport în comun de pe str. Memorandumului, pe direcția de mers spre cartierul Mărăști, se va desființa temporar și se vor asigura alte 2 locații pentru îmbarcare - debarcare călători, astfel: 

 

- pe Bd. 21 Decembrie 1989, între str. Bolyai Janos și Piața Unirii- până la trecerea de pietoni de la Melody;

- Înființarea unei stații provizorii pentru liniile 9, 22, 29 pe str. Regele Ferdinand, în fața magazinului Central, în locul standului taxi  care se va desființa temporar.

 

Cu aceasta ocazie, se impune anularea provizorie a stației Sora, ținând cont de distanța mică până la actuala stație, sub 100m.

 

Zona de lucrări va fi semnalizată cu indicatoare rutiere și balize, prin grija executantului lucrării de modernizare a străzii.

Comentarii Facebook