Duminica 7 Iunie

Clujenii nu au nevoie de declarație pentru a circula în Zona Metropolitană


Potrivit reglementărilor din cadrul Stării de Alertă, românii trebuie să completeze o declarație pentru a putea părăsi localitatea. Acest lucru, însă, nu se aplică la zonele metropolitane. 

Prefectul Clujului, Mircea Abrudean, a fost întrebat dacă este nevoie de declarație pentru a circula în zona metropolitană a Clujului, formată din 19 comune învecinate, și a spus că: ”Având în vedere pct. 17.3 din Anexa la Hotărârea CNSSU Nr. 24, precum și Declaratia pe propria răspundere, din punctul meu de vedere, NU e nevoie de Declarație  pentru circulația în interiorul Zonei Metropolitane Cluj, formata din Cluj-Napoca și 19 comune din apropiere”.

Untitled.jpg

Zona Metropolitană Cluj (ZMC) este formată din Cluj-Napoca și 19 comune din apropiere: Aiton, Apahida, Baciu, Bonțida, Borșa, Căianu, Chinteni, Ciurila, Cojocna, Feleacu, Florești, Gilău, Gârbău, Jucu, Petreștii de Jos, Săvădisla, Sânpaul, Tureni, Vultureni.

Suprafața ZMC este de 1.603 de kilometri pătrați, ocupând 24% din teritoriul județului Cluj. Populația celor 20 de localități însumează 417.771 de persoane (Recensământ 2011), dintre care 324.576 locuiesc în Cluj-Napoca.

ZMC se întinde pe 24% din teritoriul județului Cluj, concentrând 59,87% din populația județului, conform unei postări a celor de la Zona Metropolitană Cluj.

Comentarii Facebook