Clujenii cer stații de încărcare pentru mașini electrice într-un cartier din Cluj-Napoca: „Ar putea beneficia de o astfel de infrastructură”


Clujenii cer autorităților locale să extindă infrastructura pentru mașinile electrice și în cartierul Gheorgheni. O solicitare vizează instalarea unor stații publice de încărcare în zona Aleea Snagov.

Propunerea vine în contextul în care numărul autovehiculelor electrice este în creștere, iar infrastructura de încărcare trebuie să țină pasul cu această evoluție.

În solicitare se cere Primăriei Cluj-Napoca să analizeze posibilitatea identificării unor locuri de parcare pe Aleea Snagov sau în imediata apropiere, unde ar putea fi amplasate una sau mai multe stații de încărcare. 

Clujenii cer stații pentru mașini electrice într-un cartier din Cluj-Napoca: „Ar putea beneficia de o astfel de infrastructură” 

„Această zonă ar putea beneficia de o astfel de infrastructură, având în vedere numărul de locuitori și de autovehicule din cartier, precum și creșterea utilizării autovehiculelor electrice”, se arată în solicitare.

Totodată, autorităților li se cere să ia în calcul zona Aleea Snagov în cadrul viitoarelor etape de extindere a infrastructurii publice de încărcare a autovehiculelor electrice din municipiu.

Clujenii vor să afle și dacă zona Gheorgheni este deja inclusă în proiecte existente sau viitoare privind instalarea unor stații de încărcare pentru vehicule electrice.

Comentarii Facebook