Cine sunt „urmașii” lui Boc și Tișe la conducerea Clujului: Trei politicieni conduc detașat în sondajul Știri de Cluj, la care au votat 3600 de clujeni

Cine sunt urmașii lui Boc și Tișe la conducerea Clujului: Trei PNL-iști - Dan Tarcea, Radu Rațiu și Bogdan Pivariu, conduc detașat în sodajul Știri de Cluj, la care au votat peste 3500 de clujeni

„Cine va conduce Clujul dacă Emil Boc sau Alin Tișe decid să se retragă? Ce alternative avem? ” este întrebarea pe care ne-am pus-o și la care credem că și mulți clujeni s-au gândit de-a lungul timpului.

Emil Boc va împlini 60 de ani în luna septembrie, iar Alin Tișe va face 52 în aceeași lună. Desigur că ambii se pot implica în continuare ani buni în viața orașului, însă nu este sigur și că vor dori să o facă.

Un sondaj Știri de Cluj a încercat să arate cine sunt tinerii până în 50 de ani care ar putea prelua ștafeta. Am încercat să includem și nume mai puțin cunoscute dar care au fost prezente în ultimul timp în spațiul public.

Precizare: Sondajul Știri de Cluj nu a fost făcut după rigori sociologice și nu are pretenția de a fi generat rezultate după o rigoare științifică. Cititorii Știri de Cluj au ales pe cine și dacă votează. 

La sondaj au răspuns 3669 de persoane, dar precizăm că este un sondaj online, nu un sondaj realizat de sociologi.

Ce noutăți arată sondajul Știri de Cluj?

O parte din rezultate pot fi considerate surprinzătoare:

  • Pe primele 3 locuri, la „mare luptă”, aproape la egalitate, se află 3 politicieni de la PNL, la o distanță considerabilă față de restul numelor
  • Niciun politician de la USR Cluj nu se află între primii 6 dintre cei preferați de clujeni
  • Cea mai bine poziționată femeie este de la AUR și are mai multe voturi decât cel mai bine clasat politician USR
  • Un independent este la acest moment singurul care ar putea contesta supremația PNL
  • În top 5 se află 4 nume de la PNL și un independent
  • Cel mai bine clasat politician din PSD nu este în conducerea locală a partidului, este un fost deputat, care activează mai mult în zona media și de consultanță politică

Cine cred clujenii că vor fi viitorii lideri ?

Iată și topul primilor 10 viitori lideri ai Clujului, în viziunea cititorilor Știri de Cluj

  1. Dan Tarcea, PNL, viceprimar Cluj-Napoca, 664 voturi
  2. Radu Rațiu, PNL; vicepreședinte CJ Cluj, 629 voturi
  3. Bogdan Pivariu, PNL; primar Florești, 602 voturi
  4. Sabin Sărmaș, independent, 310 voturi
  5. Mircea Abrudean, PNL, președinte al Senatului României 261 de voturi
  6. Ramona Ioana Bruynseels, AUR, deputat, 256 voturi
  7. Ciprian Rus, USR, senator, 211 voturi
  8. Istvan Szilard Tasnadi, UDMR, senator, 77 voturi
  9. Horia Nasra, fost deputat PSD, 69 voturi
  10. Alexandra Oană, USR, consilier local 66 voturi

Iată și rezultatele complete:

top 1.JPG

top 2.JPG

top 3.JPG

Comentarii Facebook