Cine intră la guvernare? Nicușor Dan negociază la sânge cu PSD, PNL, USR și UDMR pentru un acord care va decide soarta României
Președintele României, Nicușor Dan, va avea luni, începând cu ora 17:00, o întâlnire la Palatul Cotroceni cu liderii principalelor partide politice – PSD, PNL, USR și UDMR – în cadrul unei runde decisive de negocieri pentru formarea unei noi majorități parlamentare și a unui guvern.
Discuțiile vor viza în principal pachetul de măsuri fiscale pe care noul executiv va trebui să-l adopte urgent, în contextul unui deficit bugetar în creștere. Aceste măsuri sunt considerate esențiale pentru a stabiliza situația financiară a țării, iar acceptarea lor va influența direct decizia fiecărui partid privind intrarea la guvernare.
Președintele Nicușor Dan a declarat, duminică seară, că estimează formarea noului guvern în termen de aproximativ zece zile. El a precizat că discuțiile actuale sunt într-un stadiu de lucru, dar toate partidele implicate s-au arătat deschise și constructive.
„Suntem într-o fază de discuții... Apreciez foarte mult că toți liderii partidelor sunt rezonabili. Luni vom avea o schiță a măsurilor fiscale – nu forma finală, ci o versiune intermediară care să reflecte un acord de principiu între partide”, a declarat Nicușor Dan, la finalul meciului de retragere al handbalistei Cristina Neagu.
Potrivit șefului statului, forma finală a pachetului fiscal va fi stabilită după consultări extinse, iar planul de guvernare va include mai multe capitole de reformă care vor fi agreate în paralel.
„În acest moment, toate sunt scenarii de lucru. În momentul în care veți vedea un pachet asumat de partide, acela va fi cel valid”, a subliniat Dan.
O primă versiune a programului de guvernare este așteptată chiar luni, așa cum președintele anunțase încă de săptămâna trecută, în prima sa conferință de presă oficială de la preluarea mandatului.
„Ne dorim ca luni să avem o primă schiță a programului de guvernare. Nu am discutat încă despre nume pentru funcția de premier, toate discuțiile s-au concentrat exclusiv pe conținutul programului”, a explicat Nicușor Dan.
Tot el a precizat că, în acest moment, toate partidele cu care se poartă negocieri – PSD, PNL, USR și UDMR – și-au exprimat interesul de a face parte din viitorul executiv.
„Va fi o discuție lungă, luni după-amiază, care va acoperi întregul pachet de măsuri și celelalte componente ale programului de guvernare”, a concluzionat președintele. Informația a fost furnizată de surse politice citate de G4Media.
11 Comentarii