Călin Georgescu, fost candidat la prezidențiale, a ajuns din nou în fața judecătorilor. A contestat prelungirea controlului judiciar
Miercuri, 30 aprilie 2025, Călin Georgescu a ajuns în fața judecătorilor, unde a depus o plângere împotriva deciziei Parchetului General de a-i prelungi măsura controlului judiciar în dosarul în care este cercetat penal pentru șase infracțiuni, printre care instigare la acțiuni împotriva ordinii constituționale.
Pe 24 aprilie, Călin Georgescu a fost chemat la Parchetul General pentru a i se aduce la cunoștință prelungirea cu încă 30 de zile a măsurii controlului judiciar.
În cadrul acestei măsuri, Călin Georgescu trebuie să se prezinte periodic la Inspectoratul de Poliție al Județului Ilfov și are mai multe interdicții, printre care să părăsească țara fără încuviințarea autorităților judiciare și nu are voie să posteze pe rețelele de socializare conținut cu caracter legionar, fascist, antisemit, rasist sau xenofob, notează agerpres.ro.
Georgescu este urmărit penal pentru săvârșirea a șase infracțiuni, cea mai gravă fiind cea de instigare la acțiuni împotriva ordinii constituționale, în formă tentată, fiind acuzat că ar fi pus la cale un plan de destabilizare a României cu ajutorul mercenarilor conduși de Horațiu Potra, după ce Curtea Constituțională a anulat rezultatele primului tur al alegerilor prezidențiale.
Pe 9 martie, Biroul Electoral Central a invalidat candidatura lui Călin Georgescu la prezidențiale, fiind invocată decizia Curții Constituționale din luna decembrie 2024, prin care au fost anulate alegerile din primul tur
6 Comentarii
ÎNCĂ O LUNĂ VĂD CĂ AMERICANI NU LASĂ ALEGERILE SĂ FIE FRAUDATE ȘI POATE VOR VENI ȘI ALȚI LA BULĂU
Sosoaca si Simionsky cand?
@gogu: Simion va fi președinte!
Numai in Romania infractorii dovediti au atata tupeu!! Justitia e slaba, vai de capul ei! In loc sa fie condamnat la ani grei de inchisoare pentru tradare, asta se plimba liber, si da cu tifla la toata lumea. Georgescu = infractor dovedit, la puscarie cu el!!
@bla-bla: :)))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))
@bla-bla: Ce toantă esti!:))))