Avertisment dur al Rusiei pentru România din cauza declarațiilor lui Traian Băsescu
România a primit un avertisment dur din partea Rusiei pe tema unor declarații făcute de președintele Traian Băsescu despre criza din Ucraina. Oficialii de la Moscova au precizat că nu e de folos niciuneia dintre țări deteriorarea relațiilor.
"Rusia a observat o serie de noi declaraţii antiruse ale preşedintelui Traian Băsescu", afirmă Ministerul rus de Externe, într-un comunicat citat de AFP.
"Liderul român a acuzat Rusia de comiterea unei «agresiuni împotriva Ucrainei» la ceremoniile de aniversare a 10 ani de la intrarea României în NATO", precizează Ministerul rus de Externe, adaugând că şeful diplomaţiei române, Titus Corlăţean, nu a respins această declaraţie.
"Se poate ghici în spatele acestor atacuri intenţia clară a Bucureştiului de a ignora adevăratele cauze ale crizei din Ucraina", a adăugat oficialul rus.
"Această retorică antirusă la nivelul conducerii statului român (...) nu este în interesul nimănui", se mai arată în comunicatul Ministerului rus de Externe.
7 Comentarii