Miercuri 8 Decembrie

Avere nejustificată. Unei foste angajate a Primăriei Cluj îi e confiscată suma de 360.000 de euro


Elena Narcisa Pop, fost inspector în cadrul Primăriei Cluj-Napoca, nu poate justifica suma de 360.000 de euro, iar Curtea de Apel a dispus confiscarea banilor. 

Admite cererea de sesizare a CCA de pe lângă CA Cj prin Ordonanţa nr. 1 din 01 iulie 2021. Dispune confiscarea sumelor de 286.494 Euro şi 382.145,91 lei de la persoana cercetată Pop Narcisa Elena. Cu drept de recurs în 15 zile de la comunicare. Pronunţată prin punerea la dispoziţia părţilor prin intermediul grefei Curţii”, precizau joi, 4 noiembrie, judecătorii, după cum scrie Gazeta de Cluj.

ANI a depistat inițial că nu poate fi justificată suma de 500.000 de euro

Agenţia Naţională de Integritate (ANI) a constatat că Narcisa Elena Pop, fost inspector în cadrul Primăriei Municipiului Cluj-Napoca, nu poate justifica o avere de aproximativ 500.000 de euro prin veniturile realizate.

Potrivit unui comunicat al ANI, inspectorii de integritate au constatat existenţa unei diferenţe nejustificate de aproximativ 500.000 euro (constând în suma de 387.294 euro şi suma de 631.906 lei), între averea dobândită şi veniturile realizate de către Narcisa Elena Pop, fost inspector în cadrul Primăriei Municipiului Cluj-Napoca, în perioada 1 iulie 2007 - 31 decembrie 2016.

Agenţia Naţională de Integritate a sesizat Comisia de cercetare a averilor din cadrul Curţii de Apel Cluj, în vederea începerii acţiunii de control cu privire la modificările patrimoniale intervenite şi veniturile realizate de către Narcisa Elena Pop.

De asemenea, Agenţia Naţională de Integritate a sesizat şi Agenţia Naţională de Administrare Fiscală cu privire la posibile indicii privind încălcarea legislaţiei fiscale în ceea ce priveşte vânzarea unui imobil la preţul de 27.800 euro, preţul încasat fiind de 39.400 euro.

Elena Narcisa Pop a trecut în declarația de avere numai în 2018 un teren de 27,1 hectare cumpărat încă din 2010 în Florești, când au apărut și datrii uriașe:  395.000 de euro către Alexandru Toader și de 118.000 euro către Magdalena Man. 

Salariul de executor fiscal al Elenei Narcisa Pop a fost de 44.469 de lei, conform declarației de avere completată în 23.02.2018.

Comentarii Facebook