Atenție, șoferi! Sunt anunțate restricții de circulație pe două drumuri județene din Cluj


Consiliul Județean Cluj a hotărât introducerea unor restricții de circulație pe două drumuri județene, aceastea având drept scop protejarea stării drumurilor și asigurarea unui plus de siguranță. 

Astfel, drumurile județene unde se vor impune restricții sunt: 

DJ 103G (DN 1)- Ceaunu Mic-Aiton-Gheorgheni, între km42+230 și km 59+900) și DJ 109A (DJ108B)- Ciubăncuta-Ciubanca-limita cu județul DJ între km 48+500 și km 57+300). 

Decizia impunerii de  restricții de tonaj pe aceste sectoare de drum județean a fost luată la solicitarea primăriilor Recea Cristur și Feleacu. Hotărârea a avut la bază semnalarea unor încălcări repetate ale normelor de transport pe drumurile județene, respectiv circulația autovehiculelor de mare capacitate, supraîncărcate.

Astfel, pe sectorul drumului județean DJ 103G a fost impusă o restricție de tonaj pentru autovehiculele cu masa totală maxim autorizată (MTMA) mai mare de 20 tone, în timp ce pe sectorul drumului județean DJ 109A restricția vizează autovehiculele cu MTMA de peste 7,5 tone.

De asemenea, restricțiile de tonaj se vor aplica până la data de 31 decembrie 2025.

Măsurile restrictive nu vor fi aplicate transporturilor de persoane, animalelor vii și produselor perisabile, vehiculelor de intervenție și prim-ajutor, precum și celorlalte categorii de transporturi speciale, exceptate prin lege.

Pe perioada instituirii restricțiilor de circulație, Consiliul Județean Cluj recomandă folosirea următoarelor rute ocolitoare:
pentru drumul județean DJ 103G: DN 1N (Varianta Cluj Est), porțiunea cuprinsă între km 7+600 până la intersecția cu DN 1, și, în continuare, DN 1, porțiunea cuprinsă între intersecția cu DN 1N (Varianta Cluj Est) până la intersecția cu DJ 103G.
pentru drumul județean DJ 109A: DJ 108B – DJ 109E (parțial pe teritoriul județului Sălaj) – DJ 108S (pe teritoriul județului Sălaj)”, au precizat reprezentanții Consiliului Județean Cluj.

Comentarii Facebook