Marti 16 August

Apare un bulevard cu patru benzi, în nordul Clujului, din zona Gării până la podul Ira (strada Răsăritului - Câmpul Pâinii) - Planșe


Clujul va avea un nou culoar de mobilitate pe zona de nord a orașului, din zona Gării, până la Podul Ira. Strada Răsăritului și strada Cțâmpul Pâinii vor trece la patru benzi, fiind o zonă unde se anunță și importante dezvoltări: nouă mall -uri, fiind o axă importantă de comunicare între zona de sud și de nord a orașului.

Mall -urile ar urma să apară pe viitor în zona Carbochim și Sanex, fabrici care se relochează. Dezvoltarea este una normală, pentru că Primăria vrea să dezvolte pe viitor toată zona Iris și Bulevardul Muncii, acum predominant industrială. 

Conceptul de amenajare propus de specialiști pentru culoarul de mobilitate nord, un nou bulevard pe axa est-vest, de-a lungul căii ferate a fost prezentat miercuri, 25 mai 2022, în cadrul unei dezbateri publice organizate sub cupola CIIC - Centrul de Inovare și Imaginație Civică.

Noul bulevard se va întinde de la viitor pod Oașului-Răsăritului, pe traseul Răsăritului – Câmpul Pâinii – Pod Ira, pe o lungime de aproximativ 4 kilometri.

Cetățenii să-și imagineze că pe acest culoar de nord, pornind de la noul pod Răsăritului, care va fi gata anul viitor, până la podul Ira, practic vom avea un nou bulevard cu patru benzi, care va decongestiona tot ceea ce avem astăzi pe această axă est-vest. Acest proiect reprezintă un canal alternativ de mobilitate și va contribui la ceea ce înseamnă dezvoltarea și modernizarea Clujului”, a declarat Emil Boc, primarul municipiului Cluj-Napoca.

Chiar dacă discutăm doar de 4 kilometri, este un proiect complex pentru că avem foarte multe tipuri de situații: zeci de intersecții, treceri la nivel de cale ferată, sensuri giratorii. Nu este vorba doar o simplă stradă, ci de un culoar de mobilitate care are nevoie de multe studii pentru a vedea exact cum vor fi influențate zonele adiacente”, a subliniat și viceprimarul Dan Ștefan Tarcea.

Din punct de vedere tehnic, proiectul presupune: modernizarea intersecțiilor, amenajarea străzilor Răsăritului și Câmpul Pâinii la un profil de culoar cale ferată (16/21 ml) cu benzi de circulație, piste de biciclete, aliniamente de arbori și mobilier urban; modernizarea rețelei de iluminat public stradal și a sistemului de semaforizare; instalarea unui sistem de management al traficului; se vor amenaja suprafețe în vederea delimitării locurilor de parcare. Zonele verzi propuse ocupă o suprafață de 56.000 mp, iar zonele pietonale se vor întinde pe 45.000 mp. În ceea ce privește pistele de biciclete, acestea vor reprezenta 7,5% din suprafața proiectului.

De asemenea, în proiect va fi intergată rețeaua de transport public urban și se va realiza conectarea la circulația feroviară metropolitană.

Licitația pentru studiul de fezabilitate urmează să fie lansată, a mai spus viceprimarul.

Urmăriţi-ne

Newsletter

Aboneaza-te la newsletter pentru a primi cele mai noi stiri!

Comentarii Facebook