Sambata 7 Decembrie

Apare o mega bandă dedicată de transport pe traseul Mănăștur - Mărăști. Ce părere aveți? - VIDEO


Primarul Emil Boc a declarat reporterului Știri de Cluj că, după finalizarea lucrărilor pe Calea Mănăștur, inclusiv cele de lărgire a drumului la Fabrica de Bere și conectarea străzii Mărginașe cu cartierul Grigorescu, acolo va apărea o bandă mare de transport în comun, pe care nu vor intra autoturismele.

Obiectivul nostru este ca transportul public să aibă prioritate în oraș. Sugrumarea de la Fabrica de Bere era un impediment major pentru a putea veni cu o linie dedicată de transport public. Este previzibil ca după finalizarea acestui tronson, anul viitor, să putem trece la implementarea unei linii dedicate pentru transportul în comun pe axa Mănăștur - Mărăști. Nu pot spune exact care este traseul, dar obiectivul nostru strategic este de a face premisele pentru transport dedicat. 

Am vrut să conectăm Zorilor cu Grigorescu, prin ceea ce am creat acolo și de a face o bandă dedicată de transport în comun”, a explicat primarul Emil Boc. 

Pe Moților va fi sens unic spre Mănăștur, numai mijloacele de transport vor circula în ambele sensuri

De asemenea, pe o porțiune de pe strada Moților va fi sens unic, pentru a putea fi realizate benzile dedicate, mai precis de la intersecția cu strada Clinicilor și până la strada Coșbuc. ”Pe segmentul Clinicilor – George Coșbuc, circulația se va desfășura în sens unic, pe direcția spre Calea Mănăștur, circulația în ambele sensuri fiind posibilă doar pentru transportul public în comun, prin benzi dedicate”, a arătat primarul Emil Boc, în urmă cu un an. Nu este exclus ca până la Primărie să fie sens unic.

Primarul Emil Boc a semnat în 12 februarie 2021 contractul de proiectare și execuție pentru obiectivul de investiții: ”Modernizarea Calea Moților, Calea Mănăștur, Strada Uzinei Electrice, Strada Oțetului și Strada Mărginașă”. 

Lucrările de reabilitare și modernizare a străzilor se vor desfășura pe o suprafață totală de 40.551 mp.

Modernizarea coridorului pe axa Est-Vest se va realiza prin reducerea suprafeței carosabile, rezultând pe Calea Mănăștur 4 benzi de circulatie cu gabarit redus – 2 benzi dedicate pentru transportul public și 2 benzi pentru circulatie rutieră (lățime de 3m). Calea Moților - segmentul dintre str. Mărginașă și str. Clinicilor - va avea aceeași configurație cu cea de pe Calea Mănăștur. 

Pe segmentul Clinicilor – George Coșbuc, circulația se va desfășura în sens unic, pe direcția spre Calea Mănăștur.

Comentarii Facebook