Vineri 21 Ianuarie

Antonescu îl ”mușcă” rău pe Ponta în scandalul Roșia Montană: Am înţeles că PSD susţine proiectul

 

Preşedintele PNL, Crin Antonescu, a declarat că a înţeles, ”indirect”, că PSD susține proiectul Roşia Montană și a cerut partidului să își precizeze poziția.

 

Astfel de decizii politice nu se iau pe sub masă”, a spus Antonescu la Realitatea TV, precizând însă că nu este nicio problemă dacă PSD susţine proiectul.

 

El a spus că liberalii s-au opus proiectului în Guvern, dar că Ponta a decis să îl trimită la Parlament.

 

Este datoria oricărui politician responsabil să trateze serios dezbaterea, să asculte punctele de vedere ale ambelor tabere - şi a celor care vor locuri de muncă, şi a celor care pun accent pe protecţia mediului şi a resurselor. În caz contrar, am da dovadă de demagogie pe o chestiune de interes naţional. Să ne pronunţăm înainte ar fi un semn de superficialitate politică. Nu poţi pretinde o dezbatere corectă, deschisă şi transparentă, cu argumente pro şi contra unui proiect, dacă la finalul zilei deja ştii că, indiferent de argumentele expuse, respectivul proiect va fi respins. Acesta a fost şi mesajul preşedintelui PSD, de a nu da înainte de dezbatere indicaţii de vot. În orice caz, noi, cei din PSD, nu comentăm deciziile altor partide”, a declarat purtătorul de cuvânt al PSD, Cătălin Ivan.

 

Cu toate acestea, Ponta a anunțat că el este împotriva proiectului, ca deputat.

 

Premierul a spus că proiectul a fost avizat în Guvern de toată lumea, inclusiv de liberali, și că a discutat cu preşedintele PNL, Crin Antonescu, despre acest subiect.

Comentarii Facebook