Alin Tișe, mesaj emoționant pentru clujeni. Șeful CJ Cluj a spus adevărul: „Îți văd efortul, îți văd frumusețea, îți văd curajul”
Președintele Consiliului Județean Cluj, Alin Tișe, a transmis un mesaj cu o puternică încărcătură filozofică și emoțională, despre importanța admirației ca formă de noblețe interioară și inteligență emoțională.
Liderul CJ Cluj a vorbit despre puterea de a recunoaște frumusețea și valoarea celorlalți fără invidie, ca act de iubire și inspirație reciprocă.
„Să admiri pe celălalt nu înseamnă să fii inferior, ci mai degrabă să te înalți. Admirația nu este o înclinare a inimii, ci o deschidere a ei. Este felul în care recunoaștem frumusețea din lume fără a o revendica, felul în care spunem tăcut: „Ce minunat că exiști!” Omul care admiră cu sinceritate trăiește în lumină și transmite celorlalți iubirea de viață. El nu se teme să vadă strălucirea altuia, pentru că știe că lumina nu se termină. Este suficientă cât să se împartă tuturor”, a transmis Alin Tișe.
„Admirația reprezintă ecoul nobil al sufletului”, afirmă Tișe, subliniind că omul care admiră sincer „nu se teme de strălucirea altuia, pentru că știe că lumina nu se termină”. În opinia sa, a ști să admiri înseamnă a vedea în ceilalți propria posibilitate de măreție, o dovadă de curaj și de iubire autentică.
Prin această reflecție, Alin Tișe pare să propună o perspectivă rar întâlnită în discursul public: aceea a competiției înlocuite cu inspirația și recunoașterea reciprocă între oameni.
„Admirația este o artă, dar nu a oricui. În principal a sufletelor nobile. Admirația nu lasă loc de invidie, ci de recunoaștere. Ea nu rănește, ci ridică, înnobilează. Este un pod invizibil între suflete — acolo unde competiția dispare și rămâne doar inspirația. Dar, cel mai important, mi se pare că a admira înseamnă a vedea în celălalt posibilitatea propriei tale măreții. Cât de greu trebuie să fie asta?! Înseamnă să spui: „Îți văd efortul, îți văd frumusețea, îți văd curajul. Ele mă inspiră și îmi dau curaj să merg mai departe. Să pot lua și eu din lumină infinită care așteaptă să fie luată”, a mai trasnmis Tișe.
7 Comentarii