Alin Tișe, dezlănțuit la adresa propriului partid: „Guvernul PNL a dat o lege mafiotă.”
Alin Tișe continuă atacurile la adresa colegilor din Partidul Național Liberal, ultimul motiv de dispută fiind o lege care împiedică consilierii locali și județeni să ocupe funcții publice
Mii de consilieri locali și județeni se află în fața unei schimbări importante: începând cu 25 august 2026, cei care au și un contract de muncă într-o autoritate sau instituție publică nu mai pot ocupa simultan cele două poziții. Această modificare l-a înfuriat pe Alin Tișe, cel care a avut un mesaj foarte dur la adresa colegilor de partid.
„Guvernul PNL a dat o lege mafiotă. Sună cam așa această lege: PNL sacrifică mii de consilieri locali și județeni doar pentru a salva pe cineva. Rușine să vă fie! Mâine se discută în Parlament legea ale cărei amendamente par să încurce pe cineva și trebuie retrase! Dreptul de a fi ales nu poate fi încălcat nici măcar de un guvern mafiot, pentru că acest lucru este neconstituțional. PNL a ajuns captiv acestor incompetenți, care fac legi cu dedicație! Trebuie să spunem STOP!”, a transmis Alin Tișe pe social media.
Alin Tișe a împărțit PNL în două
Președintele Consiliului Județean Cluj, Alin Tișe, a devenit în vara lui 2026 una dintre cele mai vocale voci critice din interiorul PNL la adresa conducerii formațiunii, în frunte cu Ilie Bolojan. Conflictul s-a amplificat în contextul crizei politice și al disputelor privind formarea Guvernului.
Tișe a susținut în repetate rânduri că PNL trebuia să contribuie la instalarea unui Guvern și să pună stabilitatea țării înaintea calculelor politice interne. El a criticat schimbarea poziției partidului privind susținerea unui Executiv și a acuzat conducerea PNL că își consumă energia în „orgolii, răzbunări și calcule de putere”.
Tensiunile au devenit directe în iunie, când Tișe l-a atacat public pe Ilie Bolojan, acuzându-l că a sacrificat interesul țării pentru păstrarea influenței politice și că a marginalizat liberali cu susținere electorală. Tișe a contestat inclusiv măsurile împotriva unor membri PNL care susținuseră formarea unui Guvern condus de Adrian Veștea.
În iulie, conflictul a căpătat și o dimensiune doctrinară. Alin Tișe a anunțat că activează în interiorul PNL o Platformă Liberal-Conservatoare, prin care spune că vrea să readucă partidul la valorile liberale și conservatoare tradiționale. El a afirmat că nu se simte reprezentat de „greii” PNL și că partidul ar fi ajuns să fie dominat de un „cult al personalității”.
Platforma propusă de Tișe pune accent pe patriotism, libertate economică, antreprenoriat, familie, tradiție și responsabilitate, respingând ceea ce el numește „progresism și neomarxism”. Politicianul insistă însă că inițiativa nu reprezintă o rupere de PNL, ci o încercare de a schimba direcția partidului din interior
1 Comentariu