Profesorul clujean Adrian Papahagi, atac dur la denumirile stațiilor de metrou din Cluj-Napoca: „O aberație, o imbecilitate”


Profesorul clujean Adrian Papahagi critică dur propunerile privind denumirile viitoarelor stații de metrou din Cluj-Napoca și susține că autoritățile ar trebui să păstreze numele istorice ale zonelor prin care va trece proiectul.

Papahagi consideră că denumiri precum Sănătății, Natura Verde, Florilor, Sportului, Armonia sau Viitorului nu au legătură cu istoria și identitatea locurilor și le compară cu numele folosite în perioada comunistă.

Când am văzut cum vrea primăria să numească stațiile fantasmaticului metroului clujean m-am luat cu mâinile de cap. Nume uteciste de rit nou: Sănătății, Natura Verde, Florilor, Sportului, Armonia, Viitorului. Sună exact ca numele stațiilor ceaușiste. Nicio tradiție, nimic. O aberație, o imbecilitate.”, a transmis profesorul.

Acesta spune că stațiile ar trebui să poarte denumiri care să îi ajute pe clujeni să identifice imediat zona în care se află, folosind repere deja cunoscute.

Nici măcar nu știi unde să cobori: ce aveau Calea Mănăștur, Fabrica de Bere/Agronomie, Primăria Florești, Mărăști etc.? Adică nume pe care orice clujean le pune pe hartă.”, a mai afirmat Papahagi. 

Profesorul Adrian Papahagi, atac dur la denumirile stațiilor de metrou din Cluj-Napoca: „O aberație, o imbecilitate”

Profesorul susține că denumirile istorice precum Mănăștur trebuie păstrate, deoarece au devenit parte din memoria și identitatea comunității.

Izvor, Uranus, Dămăroaia, Herăstrău, Copou, Mănăștur, Lingurarilor, Puțu cu plopi etc. au savoare, tradiție, haz, istorie. Au intrat în imaginarul colectiv, sunt repere.

Papahagi a criticat și schimbarea unor nume istorice în alte orașe, dând exemplul intenției de schimbare a denumirii Izvor în Nadia Comăneci.

Foarte frumos Nadia, dar nu în locul unui nume istoric.”, a transmis acesta.

În ceea ce privește metroul clujean, profesorul speră ca, până la construirea efectivă a proiectului, autoritățile să revină asupra denumirilor și să aleagă variante legate de istoria și geografia zonelor traversate.

Sper ca în deceniile care se vor scurge până la construirea metroului să-și revină și să dea nume cu sens, legate de locurile pe sub care trece metroul.

În final, Adrian Papahagi le cere autorităților să nu renunțe la denumirile istorice și consideră că acestea reprezintă o formă de patrimoniu al comunității.

Încetați! Aveți destule obiective noi în cartiere. Lăsați numele istorice în pace! Ele fac parte din patrimoniul imaterial al comunității! Nu fiți inculți!

Comentarii Facebook