A început programul județean de sterilizare și microcipare GRATUITĂ pentru câinii cu stăpân din Cluj
Programul județean de sterilizare, microcipare și înregistrare a câinilor cu stăpân a început oficial în județul Cluj, o inițiativă menită să sprijine controlul responsabil al populației canine și să reducă abandonul pe termen mediu și lung.
Programul se adresează cetățenilor cu domiciliul sau reședința în județul Cluj, cu excepția municipiului Cluj-Napoca, care beneficiază deja de un program local similar. Măsura se aplică exclusiv câinilor de rasă comună, cu stăpân.

Înscrierea se face doar online, prin depunerea unei cereri pe platforma Ghișeului Unic al Consiliului Județean Cluj. Subvențiile sunt acordate în ordinea depunerii solicitărilor, conform principiului „primul venit, primul servit”.

După finalizarea înscrierii, solicitantul primește un bon cu care se poate prezenta, la alegere, la unul dintre cabinetele veterinare partenere din județul Cluj. Deținătorul câinelui trebuie să aibă asupra sa actul de identitate, bonul generat online și, după caz, carnetul de sănătate al animalului.
„Ne dorim ca acest program să fie ușor accesibil și eficient și să contribuie, pe termen mediu și lung, la reducerea numărului de câini fără stăpân”, a transmis Alin Tișe, președintele CJ Cluj.

În situația în care patrupedul nu are vaccinul antirabic efectuat, acesta poate fi administrat la cabinet, costul vaccinării fiind suportat de proprietar. Reprezentanții programului subliniază că obiectivul este crearea unui sistem accesibil și eficient, care să ducă la scăderea numărului de câini fără stăpân și la creșterea responsabilității în rândul deținătorilor.
0 Comentarii