Viktor Orban, revoltat după ce ministrul său de externe a fost „ascultat” de serviciile secrete europene. Peter Magyar îl acuză de „înaltă trădare”
Scandal de proporții la nivel european, cu implicații politice majore pentru Budapesta, după ce premierul Ungariei, Viktor Orbán, a reacționat dur la acuzațiile apărute în presa internațională privind presupuse scurgeri de informații către Rusia. În centrul controversei se află ministrul ungar de Externe, Péter Szijjártó, suspectat că ar fi transmis informații sensibile direct către Moscova.
Viktor Orban, reacție după după ce s-a aflat că ministrul său de externe dădea raportul Moscovei
Totul a pornit de la o investigație publicată de The Washington Post, care citează surse din rândul oficialilor europeni din domeniul securității. Potrivit acestora, Szijjártó ar fi obișnuit să îl contacteze pe omologul său rus, Serghei Lavrov, chiar în timpul reuniunilor Uniunii Europene, pentru a-i transmite în timp real informații despre discuțiile confidențiale. Așadar, Ungaria e acuzată că este un agent destabilizator al Rusiei în sânul UE.
Reacția lui Viktor Orbán nu a întârziat să apară. Orban e deranjat de faptul că discuțiile ministrului său au fost interceptate, fără să nege vehement acuzațiile. Liderul de la Budapesta a condamnat vehement ceea ce el a numit o „interceptare a convorbirilor” ministrului său de Externe, calificând situația drept „un atac grav împotriva Ungariei”. Mai mult, acesta a anunțat că a solicitat Ministerului Justiției să deschidă o anchetă pentru a clarifica circumstanțele în care au apărut aceste informații.
Cu toate acestea, articolul publicat de The Washington Post nu menționează explicit existența unor interceptări, ci se bazează pe declarațiile unor oficiali europeni, actuali și foști, care susțin că astfel de comunicări ar fi avut loc în mod repetat. De partea sa, Péter Szijjártó a respins categoric acuzațiile, pe care le-a catalogat drept „teorii absurde ale conspirației”. Acesta a mers chiar mai departe, sugerând că ar putea fi vorba despre o operațiune de supraveghere realizată de servicii de informații străine, cu implicarea unor jurnaliști.
Péter Magyar crede că, dacă acuzațiile se confirmă, ar putea fi vorba despre „înaltă trădare”
Scandalul a generat reacții puternice și în rândul liderilor europeni. Premierul Poloniei, Donald Tusk, a declarat că astfel de suspiciuni existau de mai mult timp. „Nu ar trebui să se mire nimeni. Bănuiam de multă vreme”, a transmis acesta, sugerând o lipsă de încredere tot mai accentuată față de Budapesta în interiorul Uniunii Europene.
În Ungaria, opoziția a reacționat și mai dur. Liderul politic Péter Magyar a afirmat că, dacă acuzațiile se confirmă, ar putea fi vorba despre „înaltă trădare”, infracțiune care, potrivit legislației, poate fi pedepsită inclusiv cu închisoare pe viață. Acesta a acuzat deschis conducerea actuală că ar submina interesele Ungariei și ale Uniunii Europene.
2 Comentarii