Miercuri 24 Aprilie

VIDEO - Motorul unui avion a explodat în timpul zborului: „Am văzut un avion pe cer din care ieşeau scântei”


Un avion a aterizat de urgență, marți 23 august, pe aeroportul Guadalajara din Mexic, după ce la una dintre turbine a avut loc o explozie. Incidentul a avut loc la doar câteva minute de la decolarea unei aeronave Viva Aerobus, care plecase spre Los Angeles. 

Oamenii aflaţi la sol au povestit că au auzti explozia care dus ulterior la o defecţiune mecanică a avionului. „Am văzut un avion pe cer din care ieşeau scântei şi dintr-o dată un zgomot puternic ca o explozie. Am văzut apoi cum se întoarce spre aeroport, sper că a reuşit să se întoarcă şi că toţi sunt în siguranţă”, a scris pe Twitter un martor al incidentului, scrie vallartadaily.com.

Clipe de panică în zbor

Compania aeriană a precizat că defecţiunea s-a produs la motorul numărul doi, ceea ce a condus la „producerea de scântei în urma frecării metalelor”. „În conformitate cu protocoalele de securitate stabilite, echipajul Viva Aerobus s-a întors pe Aeroportul Internaţional Guadalajara, efectuând o aterizare cu succes la ora 22:45, confirmând siguranţa tuturor pasagerilor de la bord, dar şi a tuturor membrilor echipajului”, au declarat reprezentanții companiei. 

Un pasager al aeronavei a declarat într-un interviu pentru presa străină că atunci când s-a auzit explozia, toată lumea de la bord a intrat în panică: „N-am zburat mai mult de 15 minute şi s-a auzit un zgomot forte puternic. Mi-am scos imediat căştile. Toată lumea din avion s-a speriat”. 

După câteva minute li s-a transmis din cabină că urmează să se întoarcă la aeroport pentru o aterizare de urgenţă. Un pasager a povestit că protocoalele de securitate din avion nu ar fi fost activate de către echipaj, însă compania a precizat că „a fost acordată atenţie în timp util pasagerilor care au solicitat-o”.

Comentarii Facebook