Miercuri 10 Decembrie

VIDEO. Investigație RECORDER: „Justiția capturată”! Cum se sting dosarele de corupție prin prescripție. Procurori și judecători fac mărturii incredibile

Cum ajung marile dosare să se stingă prin prescripție. Mărturii din interiorul justiției, într-o anchetă Recorder

O investigație realizată de Recorder scoate la iveală mecanismele prin care procese de mare corupție sunt prelungite până la prescriere, într-un sistem judiciar descris de unii magistrați ca fiind „capturat”. Documentarul include declarațiile mai multor judecători și procurori, printre care foști șefi din DNA și membri ai CSM, dar și magistrați care au vorbit sub protecția anonimatului.

Printre cei intervievați se numără procurorul militar Liviu Lascu, fostul șef al DNA Crin Bologa, un procuror activ din DNA și o judecătoare de la Curtea de Apel. Aceștia vorbesc despre presiuni, blocaje administrative și decizii care favorizează tergiversarea dosarelor.

Claudiu Sandu, reprezentant al procurorilor în CSM, afirmă că s-a ajuns la o interpretare excesiv de rigidă a legii, în urma căreia probele sunt anulate pentru chestiuni minore de procedură. În opinia sa, acest tip de practică a slăbit grav ideea de justiție și i-a descurajat atât pe magistrați, cât și pe cetățeni. El spune că în ultimii ani au lipsit condamnările importante.

Judecătorul Laurențiu Beșu avertizează că acei magistrați care dau soluții pe placul conducerilor instanțelor afectează grav imaginea majorității judecătorilor corecți. La rândul ei, fosta membră CSM Andrea Chiș a explicat cum anumite complete de judecată specializate în penal au fost schimbate prin decizii administrative, ceea ce a dus la reluarea proceselor de la zero și, în unele situații, la prescriere.

Dosare celebre, închise prin tergiversare

Investigația prezintă mai multe exemple de inculpați influenți care au scăpat prin prescripție, printre care Marian Vanghelie, Cristian Burci și Puiu Popoviciu. În aceste dosare, procesele au fost reluate de mai multe ori din cauza schimbării completelor de judecată, inclusiv în momente apropiate de pronunțarea sentinței.

În cazul lui Marian Vanghelie, dosarul a ajuns la al cincilea complet în faza de apel, până când faptele s-au prescris. În dosarul Romvag, în care este cercetat Cristian Burci pentru un prejudiciu de aproximativ 30 de milioane de euro, procesul a fost reluat după schimbarea neașteptată a unui judecător din complet, deși nu existau motive oficiale cunoscute pentru această modificare. Reluarea probelor a întârziat cauza până aproape de termenul de prescripție.

Ce se întâmplă în DNA

Mai mulți procurori susțin că problema prescrierilor este doar efectul final al unui fenomen mai amplu: slăbirea intenționată a anchetelor mari. Potrivit declarațiilor din documentar, după numirea lui Marius Voineag la conducerea DNA ar fi apărut un control mult mai strict asupra activității procurorilor de caz.

Procurorul Liviu Lascu spune că i s-a cerut să raporteze toate demersurile făcute în dosare, inclusiv solicitările către judecători pentru mandate de percheziție sau interceptare. Același lucru este confirmat și de o procuroare care a vorbit sub anonimat, potrivit căreia această raportare directă ar avea ca scop cunoașterea rapidă a persoanelor vizate de anchete.

Aceasta mai afirmă că procurorii care insistă pe anumite dosare ajung să fie izolați, ignorați sau blocați administrativ. Fără avizele superiorilor, anchetele nu pot avansa, iar unele cauze rămân pur și simplu în nelucrare. În lipsa transparenței, opinia publică nu află ce se întâmplă cu aceste dosare.

Achiziții ale SRI și plecări masive din DNA

Ancheta Recorder prezintă și cazul procurorului Liviu Lascu, care a fost revocat din funcție în timpul unei anchete privind achiziții suspecte ale SRI. După îndepărtarea sa, dosarul a fost clasat, iar alte investigații aflate în lucru ar fi fost abandonate. Lascu afirmă că activitatea sa a deranjat persoanele anchetate.

Recorder mai arată că, după instalarea noii conduceri, peste 20 de procurori au plecat din DNA dintr-un total de aproximativ 140, un număr considerat neobișnuit de mare pentru o instituție de elită.

Un sistem despre care se spune că îi protejează pe cei puternici

Potrivit jurnaliștilor Recorder, dosarele importante de corupție sunt blocate sistematic: condamnări din primă instanță sunt răsturnate în apel, procesele sunt întinse până la prescripție, iar unele sentințe definitive sunt anulate. În paralel, există suspiciuni privind stoparea unor anchete chiar din interiorul DNA.

Unul dintre magistrații intervievați a declarat că, în prezent, se creează impresia că „oricine poate scăpa”. Acesta a afirmat public și că România riscă să devină mai degrabă un refugiu pentru infractori decât un stat de drept funcțional.

Recorder susține că situația actuală este rezultatul unui acord tacit între o parte a clasei politice și un grup restrâns de magistrați: politicul a modificat legile astfel încât puterea decizională să fie concentrată, iar în schimb a primit o justiție mai puțin incomodă pentru cei aflați la vârf.

Vedeți una dintre cele mai bune anchete jurnalistice despre situația din justiție făcute vreodată în România- AICI

Comentarii Facebook