VIDEO Două trenuri s-au ciocnit în gara din Constanța: 24 de pasageri răniți. A fost activat Planul Roșu de Intervenție

Două trenuri s-au ciocnit în gara din Constanța: 24 de pasageri răniți. A fost activat Planul Roșu de Intervenție

Un accident feroviar grav a avut loc duminică, 4 mai 2025, în gara din Constanța, unde două trenuri au intrat în coliziune. În urma impactului, 24 de persoane au fost rănite, dintre care 7 au fost transportate la spital. Autoritățile au activat Planul Roșu de Intervenție, din cauza numărului mare de persoane implicate.

Potrivit Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Dobrogea, 17 persoane au fost evaluate medical la fața locului, iar alte 7, conștiente, au fost transportate către unități medicale din zonă.

Intervenția la fața locului a fost una amplă, fiind trimise 4 ambulanțe SMURD, o ambulanță SMURD cu medic, 2 autospeciale pentru transportul victimelor multiple, 3 ambulanțe ale Serviciului Județean de Ambulanță și un echipaj de stingere.

Compania Națională de Căi Ferate CFR SA a transmis următorul comunicat oficial:

„Compania Naţională de Căi Ferate CFR SA vă informează că în staţia CF Constanţa a fost activat Planul Roşu de intervenţie astăzi, 4 mai, la ora 14:15, în urma unui incident feroviar care a avut loc pe linia 1.

În momentul în care trenul de călători IR 1586 se pregătea să plece din staţie, acesta a fost lovit de trenul IR 1688, care efectua o manevră de regarare a garniturii la linia 1.

În urma impactului, 14 persoane au fost rănite şi primesc îngrijiri medicale la faţa locului, fiind transportate ulterior către unităţi medicale din zonă, conform procedurilor de urgenţă coordonate de autorităţile competente.”

Ministrul Transporturilor și Infrastructurii, Sorin Grindeanu, a reacționat pe Facebook în legătură cu incidentul:

„În urma incidentului dintre două trenuri, petrecut în Gara Constanța, NU sunt persoane rănite grav, din informațiile pe care le am, până în acest moment!

Țin legătura, în permanență, cu Inspectoratul pentru Situații de Urgență pentru monitorizarea celor care au suferit în urma acestui accident, dar și cu inspectorii ASFR și AGIFER.

Aceștia din urmă vor stabili cauza exactă a incidentului. După ce se vor identifica motivele acestuia, voi dispune măsuri urgente pentru a evita, pe viitor, astfel de situații care se pot transforma în tragedii!”

Circulația trenurilor în stația Constanța este în prezent reorganizată temporar, pentru a permite desfășurarea în siguranță a operațiunilor de intervenție și anchetă.


Comentarii Facebook