Marti 6 Decembrie

VIDEO - Au apărut primele imagini cu muniţie românească folosită de armata ucraineană. Obuzele sunt fabricate de Romarm în 2022


Pe măsură ce conflictul se prelungeşte ucrainenii cer tot mai multe arme din partea Occidentului. Contul de Twitter Ukraine Weapons Tracker, care monitorizează încă de la începutul războiului evoluţia armamentului din ambele tabere, a prezentat primele imagini cu armament trimis de România armatei ucrainene. Potrivit administratorilor acestui cont, în imagini sunt prezentate obuze de 122 milimetri fabricate în România de Romarm în 2022.

În clipul prezentat pe Twitter, pot fi văzuţi soldaţii ucraineni cum încarcă un astfel de obuz într-un obuzier autopropulsat 2S1 Gvozdika, dispozitiv care a intrat în uzul armatei ucrainene în 1972. De altfel, obuzierul autopropulsat 2S1 Gvozdika a făcut parte inclusiv din dotarea Armatei Române, fiind un model exportat în toate ţările fostului bloc sovietic. România deţine 6 astfel de obuziere, dar toate sunt scoase din uz încă din 2005.

Conform celor de la Romarm, obuzele de 122 de milimetri precum cele din  imagini au un focus de 3,5 kilograme și o greutate totală de 21,76 de kilograme. Pot lovi ținte aflate la maximum 15.290 de metri și au o viteză la gura țevii de 690 metri/secundă. 


Comentarii Facebook