Uniunea Europeană a suspendat sprijinul financiar pentru Ucraina. Kievul poate pierde peste 60 de miliarde de euro

Uniunea Europeană a informat Kievul, prin canale diplomatice, că suspendă temporar sprijinul financiar destinat Ucrainei, ca reacție la o lege recent adoptată care limitează autonomia instituțiilor anticorupție.

Volodimir Zelenski este cel care a girat o lege controversată care plasează NABU (Biroul Național Anticorupție) și SAPO (Parchetul Specializat Anticorupție) sub controlul Procurorului General. O măsură care a scos oamenii în stradă, în ciuda faptului că este decretată legea marțială.

Potrivit publicației Ekonomichna Pravda, patru surse din domeniul diplomatic, legislativ și administrativ au confirmat măsura. „Toate fondurile au fost înghețate până la clarificarea situației”, a declarat una dintre surse.

Legea nr. 12414, semnată de Zelenski pe 23 iulie, a generat reacții negative în rândul partenerilor europeni, care văd în această mișcare un pas înapoi în lupta împotriva corupției. Ca urmare, UE a decis să oprească pachetele esențiale de sprijin macrofinanciar și investițional, inclusiv partea sa din împrumutul ERA (Extraordinary Revenue Acceleration), finanțat prin profituri din activele rusești înghețate, estimate la aproximativ 20 de miliarde de dolari.

Conform acelorași surse, guvernul ucrainean așteaptă aproximativ 18 miliarde de euro din ajutoare și împrumuturi în cadrul Facilității pentru Ucraina și programului ERA. Până acum, UE a livrat doar 3,7 miliarde din cele 12,5 miliarde promise, iar din angajamentul total de 18 miliarde prin ERA, Ucraina a primit deja 8 miliarde.

Pentru reluarea plăților, parlamentul ucrainean și președintele Zelenski ar trebui să revină asupra modificărilor aduse, astfel încât NABU și SAPO să fie din nou protejate de eventuale influențe politice. Un proiect de lege care ar corecta situația a fost deja înregistrat la Rada Supremă și ar urma să fie votat pe 31 iulie. Dacă Zelenski va refuza să revină asupra deciziei, Ucraina poate pierde până la 60 de miliarde din acest ajutor.

Comentarii Facebook