Un val de aer tropical ajunge în România! Meteorolog: „Maxime de până la 37 de grade Celsius”


Un val de aer cald lovește România! Valul de aer tropical care a cuprins mai multe zone din Europa ajunge și la noi în țară, iar temperaturile cresc simțitor. 

„Avem un scurt episod cu temperaturi deosebit de ridicate pentru ultima decadă a lunii septembrie. Mâine, îndeosebi în partea de sud a țării, vom avea maxime între 34 și 36 de grade, poate chiar izolat 37 de grade în sudul Munteniei. 

În ciuda faptului că după-amiezile zilelor de azi, mâine și poimâine vor fi deosebit de calde, totuși durata acestor temperaturi ridicate este mult redusă față de o lună de vară. Este un „foarte cald”, însă de toamnă. 

Chiar și așa, suntem cu maximele cu mai mult de 10 grade peste normalul perioadei. Destul de cald va fi și pe parcursul nopților, urmând ca minimele, să se încadreze, în general, între 12 și 16...17 grade în sud, chiar 20 în zona litorală. 

Pentru acest weekend, timpul va fi foarte frumos și bun de mers la mare. Inclusiv apa mării are o temperatură plăcută, în jurul la 22 de grade. 

Săptămâna următoare, chiar dacă mai scad puțin temperaturile, vor continua să se mențină peste normal, posibil să încheiem luna septembrie ca fiind cea de-a doua cea mai caldă lună septembrie de când facem măsurători.

Pe de altă parte, aici aș spune că nu este neapărat o veste bună, precipitațiile vor fi foarte puține. În afară de un episod de ploaie pe care îl așteptăm mâine și mai mult duminică pentru regiunile vestice ale țării, în rest săptămâna următoare va fi fără precipitații în cea mai mare parte a ei. Poate doar spre weekendul viitor ploi slabe pe la munte.

Deci chiar dacă acesta nu este un semnal îmbucurător, să luăm și partea bună, că putem continua vacanțele sau scurte ieșiri la munte sau la mare, cam peste tot în țară”, a explicat Florinela Georgescu, director în cadrul Administrației Naționale de Meteorologie, la Antena 3 CNN.

Comentarii Facebook