Miercuri 24 Aprilie

Un câine a mers 4 săptămâni și și-a găsit stăpânul care l-a abandonat: ”Cooper este deștept. Instinctul l-a dus înapoi într-un loc”


Cooper este un câine care a mers pe jos timp de patru săptămâni, în căutarea stăpânului, care l-a abandonat. 

Cățelul a devenit un erou în Irlanda, după ce a mers pe jos 27 de zile în căutarea stăpânului fără suflet, care l-a abandonat. 

Câinele, din rasa Golden Retriever, a fost dat dispărut de familia lui adoptivă din comitatul britanic Tyrone. Patrupedul a fost reperat de autorități 27 de zile mai târziu în comitatul Londonderry, la 64 de kilometri distanță de locul dispariției. Animalul de companie a fost găsit în zona unde locuia, înainte să fie dus la un adăpost de animale.

Specialiștii cred că instinctul a fost cel care l-a ghidat spre vechea sa casă. Câinele a parcurs circa 70 de kilometri prin păduri și pe drumuri, noaptea, fără ajutorul cuiva.

Nu-mi vine să cred că este acasă. Am încercat să îl urmăresc, dar a dispărut într-o clipă, așa că a început căutarea. Credința mea în umanitate a fost restabilită datorită ajutorului incredibil care mi-a fost oferit, iar astăzi, cu el aici, alături de mine și de Molly, nu am cuvinte să exprim recunoștința pe care o simt”, a ținut să spună Nigel Fleming, proprietarul care a adoptat cățelul abandonat de fostul proprietar, scrie presa străină.

Cooper este acum în siguranță și se reface după cele 4 săptămâni pe care le-a stat pe drumuri. ”Cooper este deștept. Instinctul l-a dus înapoi într-un loc cu care era familiarizat. Cum a făcut-o, nu voi ști niciodată, dar a reușit. Suntem absolut încântați că am luat parte la salvarea lui și la o poveste care va dăinui în familia sa pentru generațiile următoare”, a explicat un purtător de cuvânt al Lost Paws Northern Ireland, o asociație care se ocupă cu protecția animalelor.

343175189_1649007868854094_2845003140181494544_n.jpg

Comentarii Facebook