Vineri 2 Decembrie

Un bărbat şi-a ucis soţia chiar în faţa copilului de 4 ani. Individul ar fi recurs la gestul șocant din cauza geloziei


În Italia, un român și-a ucis soția chiar în fața copilului de 4 ani. Individul spune că ar fi recurs la gestul șocant din cauza geloziei. Apropiații cuplului spun că certurile dintre ei erau o obișnuință. Se pare că omul în vârstă de 36 de ani era foarte gelos și reacționa violent de fiecare dată.

Femeia ar fi ajuns de mai multe ori chiar în spital, în urma bătăilor primite. L-a și denunțat la poliție, dar de fiecare dată și-a retras plângerile, asta în speranța că tatăl copilului ei se va schimba la ultima dispută, scrie Antena 3. 

Micuțul de 4 ani va ajunge în grija instituțiilor din Italia

Într-un acces de furie, românul și-a lovit de mai multe ori soția cu o armă albă. Imediat după crimă, bărbatul și-a sunat mama și a mărturisit fapta. A sunat mai apoi la carabinier să își anunțe crima, iar oamenii legii, ajunși la fața locului l-au reținut și l-au dus la penitenciarul din Veneția.

La audieri, omul a mărturisit că îi pare rău pentru tot ceea ce a făcut. Cert este însă că micuțul de doar 4 ani în fața căruia bărbatul i-a ucis mama, va ajunge în grija instituțiilor din Italia. Asta cel puțin pentru început. Cei doi erau împreună de 9 ani de zile și amândoi erau la a doua căsătorie. Femeia mai avea încă două fete, din prima căsnicie.

Comentarii Facebook