Miercuri 24 Aprilie

Un bărbat s-a îmbogățit instant după ce a găsit în apropierea casei un safir extrem de rar: „Nici nu mai pot vorbi. Este atât de mare!”


Un australian a făcut descoperirea vieții când „sclipirea ieșită din murdărie'', pe care a văzut-o la o plimbare de seară, s-a dovedit a fi un safir de mărimea „unui pumn de copil”. 

Matt Betteridge a găsit bijuteria rară la aproximativ 100 de metri de zona unde trăiește, pe câmpurile din Queensland. Fără să-și dea seama peste ce comoară a dat, bărbatul s-a întors acasă pentru a-şi lua telefonul, astfel încât să poată filma momentul. Dacă ar fi avut idee despre valoarea a ceea ce urma să scoată din pământ, cu siguranță nu l-ar fi lăsat din vedere nici o secundă. Acea licărire s-a dovedit a fi un safir de 834 de carate, în valoare de aproximativ 12.500 de dolari, notează Observator. 

În videoclipul postat pe TikTok, Betteridge a arătat mai întâi cum altcineva a căutat recent în apropiere, dar nu a observat premiul strălucitor aflat la doar câțiva metri distanță. 

Vezi sclipirea asta'', a spus el, în timp ce apropia camera de piatră. Pe măsură ce a început să caute în jurul ei, a început să-și dea seama cât de mare era de fapt: „Scuze, nici nu mai pot vorbi. Uită-te la asta''. 

El a curăţat murdăria de pe safir pentru a o arăta spectatorilor și a estimat că era de 400 de carate. Bucuria a devenit apoi contagioasă: „Mă duc acasă să curăț asta. Este atât de mare!''. Imediat după, a izbucnit în hohote de râs, conform Daily Mail. 

Într-un videoclip realizat a doua zi, după ce a curățat murdăria, acesta a prezentat safirul ''în toată gloria lui''. Betteridge a spus apoi că are o valoare estimată la 12.500 de dolari. „Asta intră în colecție, deocamdată'', a spus el. Nu este 100% sigur când şi dacă va avea loc vânzarea, dar este cu siguranţă o posibilitate pe care o ia în calcul. „Totul are un preț. Știi ce se spune, banii vorbesc. Să vedem ce mai pot scoate din pământul de aici'', a ţinut să adauge pentru internauţi, notează Observator. 

Comentarii Facebook