Tragedie! Un bărbat de 73 de ani a fost găsit carbonizat după un incendiu devastator


Un bărbat în vârstă de 73 de ani a fost găsit carbonizat în locuința sa din municipiul Brăila, după ce un incendiu violent a cuprins casa, sâmbătă dimineață. 

Pompierii au intervenit cu două autospeciale de stingere la o locuință situată pe strada Bradului, la fața locului fiind trimise și echipaje medicale SMURD, precum și Serviciul de Ambulanță Județean. Conform apelului la 112, proprietarul se afla în interiorul casei în momentul izbucnirii incendiului. 

Tragedie! Un bărbat de 73 de ani a fost găsit carbonizat după un incendiu devastator

„La sosirea echipajelor, incendiul se manifesta generalizat la nivelul locuinței. Concomitent cu stingerea focului, s-a desfășurat și misiunea de localizare a posibilei victime. În interior a fost găsit proprietarul, în vârstă de 73 de ani, decedat (carbonizat)”, au transmis reprezentanții ISU.

Incendiul a fost lichidat după aproximativ două ore de la apel, însă locuința și bunurile din interior au fost distruse aproape în totalitate. Potrivit primelor concluzii ale pompierilor, focul ar fi pornit de la un aparat electric de încălzire, fie defect, fie amplasat necorespunzător în apropierea unor materiale combustibile.

Comentarii Facebook