Cadouri de peste 50.000 de lei pentru Nicușor Dan! Ce a primit președintele României în 2025


Președintele României, Nicușor Dan, a primit în anul 2025 cadouri de protocol în valoare totală de 9.862 de euro, echivalentul a 50.281,41 lei.

Bunurile au fost primite cu prilejul unor acțiuni oficiale și au intrat în Patrimoniul Administrației Prezidențiale, fiind evaluate și înregistrate de Comisia de evaluare. Lista include o varietate de obiecte simbolice și culturale: tablouri, fotografii, albume, cărți, obiecte din porțelan, plachete, gravuri, embleme, monede aniversare și chiar o cravată.

Printre cele mai remarcabile piese se află o fotografie înrămată cu autografele Regelui Charles al III-lea și ale Reginei Camilla, dar și o fotografie semnată de Regina Sofia a Spaniei.

Cadouri de peste 50.000 de lei pentru Nicușor Dan! Ce a primit președintele României în 2025

De asemenea, șeful statului a primit un album-ghid istoric care reunește imagini ale etajelor de protocol și ale spațiilor publice ale Casei Albe, într-o ediție considerată una dintre cele mai ample de acest tip.

Un alt cadou cu puternică valoare simbolică este un tablou cu drapelul României în formă de triunghi, purtat în zbor într-o misiune reală de Poliție Aeriană deasupra Mării Baltice, la bordul unei aeronave F-16 MLU din cadrul Detașamentului „Carpathian Vipers”, în onoarea președintelui României.

Potrivit Administrației Prezidențiale, publicarea acestor informații face parte din procedura de transparență privind bunurile primite cu titlu gratuit de către demnitarii statului în cadrul acțiunilor oficiale.

Comentarii Facebook