Șefa POT, Anamaria Gavrilă, comportament josnic. A râs de defectul de vorbire al lui Marian Ceaușescu:„De ce vorbești bâlbăit?/„Am fost bătut la Mineriada”

VIDEO. Anamaria Gavrilă, șefa POT, ironizează defectul de vorbire al lui Marian Ceaușescu în Piața Universității. Acesta a rămas bălbăit după ce a fost bătut la Mineriada din 90

Șefa Partidului Oamenilor Tineri (POT), Anamaria Gavrilă, a fost filmată miercuri, 5 noiembrie 2025, în timp ce râdea de defectul de vorbire al activistului Marian Ceaușescu, pe numele său real Marian Tivilic Moroșanu, rămas după ce a fost bătut în iunie 1990, în timpul Mineriadei. Incidentul a avut loc în Piața Universității din București, în cadrul unui schimb de replici între cei doi.

În timp ce Marian Ceaușescu o filma, acesta i-a spus Anamariei Gavrilă:

„Doamna președintă, cum facem, că dumneavoastră aveți o vorbă «It’s gone». Aici este «It’s gol?»”.

Răspunsul Anamariei Gavrilă a fost unul batjocoritor:

„Pot să te întreb ceva? Dar de ce vorbești sacadat?”

Parlamentara a pufnit apoi din nou în râs, iar la momentul incidentului i s-a alăturat și senatorul Gheorghe Vela.

Marian Ceaușescu a reacționat ferm la întrebare:

„Dacă mă întrebați așa, să vă fie rușine! Doamnă, sunt bâlbâit în urma bătăilor din 1990 (n.red. – iunie 1990, când a fost Mineriada). Dumneavoastră nu aveți creier dacă m-ați întrebat așa ceva.”

Activistul a detaliat pe rețelele de socializare suferințele pe care le-a îndurat în decembrie 1989 și iunie 1990:

„Președinta partidului POT Anamaria Gavrilă alături de senatorul Gheorghe Vela au râs de defectul meu de vorbire, în piața Universității unde am fost bătut, alergat și rănit în 21 decembrie 89, iar în 13 iunie bătut legat cu sârma ghimpată la mâini, iar în 14 iunie 90 am fost bătut și dus la secția 1 Poliție (MILIȚIE), fiind bătut din 14 până în 15 iunie 1990 de către polițiști și mineri cu bâta, burlanul de miliție și furtul din dotarea minerului din oră în oră. De la orele 20 până la 06 dimineața.”

Marian Ceaușescu a rămas cu un defect de vorbire ca urmare a acestor agresiuni.

Incidentul survine într-un context mai larg de ieșiri publice controversate ale Anamariei Gavrilă. Aceasta a mai avut reacții necontrolate în Parlament în 2025, inclusiv țipete la adresa jurnaliștilor și apeluri la 112 fără motiv, precum și comentarii agresive despre presa din România sau despre actele normative votate în Parlament.

Anamaria Gavrilă a fondat Partidul Oamenilor Tineri (POT) în 2023, după ce a părăsit AUR. La alegerile parlamentare din 1 decembrie 2024, partidul ei a obținut 6,5% din voturi, intrând astfel în Parlament.

Comentarii Facebook