Se rupe coaliția de guvernare? Tensiuni majore din cauza lui Ion Iliescu, ședința dintre PNL, PSD și USR a fost anulată: „Istoria nu poate fi rescrisă!”
Ședința programată astăzi între partidele din Coaliția de guvernare (PSD, PNL, USR, UDMR) a fost anulată. Decizia vine în urma anunțului făcut de PSD, care a comunicat că nu va mai participa la întâlniri cu partenerii de coaliție până când USR nu își revizuiește poziția, acuzând formațiunea de lipsă de respect după decesul lui Ion Iliescu.
„Istoria nu poate fi rescrisă după bunul plac. Cei care astăzi emit judecăți, vor fi la rândul lor judecați de istorie. PSD respectă instituțiile statului și refuză să legitimeze discursurile instigatoare la ură venite din partea liderilor USR, inclusiv în cadrul ședințelor oficiale ale Guvernului”, a transmis Sorin Grindeanu într-o postare pe Facebook, conform Antena 3.
Vicepremierul a precizat că, împreună cu conducerea PSD, s-a luat decizia de a suspenda participarea la reuniunile coaliției până când USR va da dovadă de responsabilitate politică și va corecta derapajele de atitudine.
PSD consideră că reprezentanții USR au manifestat o lipsă flagrantă de decență și umanitate în contextul morții primului președinte al României democratice, făcând referire la solicitarea adresată de USR lui Ilie Bolojan de a nu decreta doliu național și de a nu organiza funeralii de stat.
„Atitudinea celor din USR, care au încercat să împiedice organizarea unor ceremonii oficiale, este inacceptabilă. Cerem tuturor oamenilor politici să arate respect față de o figură istorică ce a contribuit decisiv la parcursul euroatlantic al României”, a mai precizat conducerea PSD.
Președintele USR, Dominic Fritz, a declarat că partidul său nu va participa la funeraliile lui Ion Iliescu și s-a opus decretării unei zile de doliu național.
3 Comentarii