Se repetă istoria? 7.000 de cazuri de infectare cu virusul chikungunya în China. Boala e transmisă de țânțari și le dă emoții celor de la OMS

Un focar de chikungunya, un virus transmis prin înțepătura țânțarilor, a izbucnit în sudul Chinei, în provincia Guangdong, unde au fost confirmate peste 7.000 de cazuri din luna iulie. Orașul Foshan, cel mai afectat, obligă pacienții să rămână în spital timp de o săptămână sau până la test negativ, iar paturile sunt protejate cu plase anti-țânțari.

Boala provoacă febră și dureri articulare severe, care pot persista luni sau chiar ani, însă nu este considerată mortală. La nivel global, virusul – identificat pentru prima dată în Tanzania în 1952 – a fost raportat în peste 110 țări.

OMS avertizează că schimbările climatice și mobilitatea ridicată sporesc riscul extinderii. Recent, Franța și Italia au confirmat primele cazuri locale, iar Statele Unite recomandă prudență călătorilor.

Pentru a opri răspândirea, autoritățile chineze au demarat acțiuni masive: eliminarea apei stătătoare, sancțiuni de până la 10.000 de yuani pentru nerespectarea regulilor, utilizarea dronelor, eliberarea de țânțari modificați genetic și pești care consumă larve.

Deși mortalitatea este redusă, specialiștii avertizează că numărul mare de infectări și durerea persistentă fac din chikungunya o potențială problemă globală de sănătate publică.

Chikungunya este o boală virală transmisă de țânțarii Aedes, care provoacă febră mare, dureri articulare intense, dureri musculare, cefalee, erupție cutanată și oboseală extremă, iar uneori greață, vărsături sau conjunctivită. Simptomele apar de obicei după 4-8 zile de la mușcătură.

Boala nu este, în general, letală, însă poate provoca decese rare la persoanele vârstnice, la cei cu boli cronice, la nou-născuți și la cei cu imunitate scăzută. Rata mortalității este foarte scăzută, sub 0,1%. Nu există tratament antiviral specific, doar tratament simptomatic, precum hidratarea și medicamentele pentru febră, evitând aspirina.


Comentarii Facebook