Marti 19 Octombrie

Se dublează alocațiile pentru copii de la 1 martie 2019


PNL anunță că alocațiile pentru copii se dublează, până la urmă, după ce parlamentarii au votat ”Pentru”, cu toate că guvernul s-a opus dublării.

PNL a reușit să DUBLEZE ALOCAŢIILE PENTRU TOȚI COPIII!!! Am câștigat astăzi o luptă importantă pentru viitorul lor!

Majoritatea PSD-ALDE s-a șubrezit și am reușit să obținem un vot pozitiv pentru amendamentul PNL, datorită căruia copiii între 0-2 ani vor primi 300 de lei lunar, iar cei între 2-18 ani, 150 de lei”, anunță deputatul Robert Sighiartau.

Plenul reunit al Parlamentului a debătut amendamentul la bugetul Ministerului Muncii pe anul 2019 prin care alocaţiile copiilor vor fi majorate începând cu 1 martie 2019.

Se propune suplimentarea sumelor prevăzute la anexa 3/20/01 a Ministerului Muncii, titlul 9 'Asistenţă socială' cu suma de 2.130.528.000 lei pentru majorarea alocaţiei de stat pentru copii începând cu data de 1 martie 2019, majorarea alocaţiei de la 84 de lei la 150 de lei, iar pentru copii de la 0 la 2 ani de la 200 de lei la 300 de lei”, a declarat iniţiatorul amendamentului, liberalul Robert Sighiartău.

Amendamentul a primit 123 de voturi ”pentru”, 119 ”împotrivă” şi o abţinere, semn că majoritatea PSD-ALDE nu a mai funcționat.

Comentarii Facebook