România își întărește arsenalul militar: Lockheed Martin donează drone avansate și tehnologii de ultimă generație pentru pregătirea escadrilelor F-16
Guvernul României a aprobat, în ședința de joi, două hotărâri majore prin care statul acceptă donații strategice din partea companiei americane Lockheed Martin Global Inc., cel mai mare furnizor de tehnologie militară al NATO. Prima parte a donației include un sistem de aeronavă fără pilot la bord, model VXE30, în valoare de 920.262 de euro, care va intra în administrarea Serviciului de Protecție și Pază (SPP).
Potrivit Guvernului, noua dronă va fi folosită pentru misiuni de monitorizare, supraveghere și protecție, crescând semnificativ capacitatea de reacție și siguranța operațiunilor SPP. Executivul subliniază că această donație nu presupune costuri suplimentare, dar contribuie la modernizarea infrastructurii tehnice și la eficientizarea activităților instituției.
A doua donație: 10 milioane de dolari pentru modernizarea flotei F-16 a României
Cea de-a doua hotărâre adoptată de Guvern prevede acceptarea unui pachet complex de echipamente, software și hardware, evaluat la 10 milioane de dolari, destinat Ministerului Apărării Naționale.
Acesta include platforma integrată ILIAS - un sistem de management logistic și operațional folosit de aliați NATO, 8 sisteme avansate de instruire pentru piloții F-16 (PTA), esențiale pentru pregătirea noilor escadrile.
Executivul precizează că donația reprezintă o „operațiune compensatorie” și vine în completarea procesului de modernizare a capacităților aeriene ale României.
Ce schimbări majore aduce platforma ILIAS pentru Forțele Aeriene?
Guvernul explică faptul că implementarea acestui sistem redefineste modul în care România gestionează întreaga flotă F-16. Printre beneficiile principale: vizibilitate completă asupra stării tehnice a aeronavelor și a resurselor utilizate, mentenanță predictivă, ceea ce reduce blocajele, întârzierile și costurile neprevăzute, integrarea proceselor de achiziție, stocare și transport, creând un flux logistic unitar, creșterea interoperabilității cu NATO, inclusiv compatibilitate cu viitoarele platforme F-35, disponibilitate operațională ridicată, prin optimizarea tuturor etapelor de mentenanță și instruire.
Sistemele PTA pentru piloți vor accelera pregătirea personalului navigant, fără riscuri, folosind simulare modernă și instrumente avansate pentru scenarii tactice.
Guvernul subliniază că aceste tehnologii vor permite „utilizarea eficientă a resurselor și creșterea performanței operaționale”.
2 Comentarii