România, campioana Europei la proprietari de locuințe! Peste 94% dintre români au casa lor, dar trăiesc înghesuiți, arată datele Eurostat
România rămâne lider în UE la proprietatea locuințelor, dar scade spațiul de locuit și crește aglomerarea
România continuă să ocupe primul loc în Uniunea Europeană în ceea ce privește ponderea populației care locuiește în propria casă, potrivit celor mai recente date publicate de Eurostat. Cu toate acestea, statisticile arată și o serie de semnale de alarmă legate de calitatea locuirii, spațiul disponibil și gradul de aglomerare, potrivit agerpres.
În 2024, peste 94% din populația României locuia într-o locuință aflată în proprietate personală, cel mai ridicat procent din toate statele membre ale Uniunii Europene. Deși cifra rămâne impresionantă, tendința este ușor descendentă: în 2013, procentul era de 95,6%, iar în 2020 depășea 96%.
Prin comparație, la nivelul UE, aproximativ 68% dintre cetățeni locuiau în propriile case anul trecut, în scădere față de 69% înregistrat în 2013. După România, cele mai mari ponderi ale proprietarilor de locuințe se regăsesc în Slovacia (93%) și Ungaria (92%).
Germania, excepția din Europa: chiriașii sunt majoritari
Eurostat arată că, în majoritatea statelor europene, proprietarii sunt mai numeroși decât chiriașii. Germania face însă notă discordantă: peste 53% dintre germani locuiesc în chirie. Următoarele țări cu ponderi ridicate ale chiriașilor sunt Austria (46%) și Danemarca (39%).
În 2024, puțin peste jumătate din populația Uniunii Europene (51%) locuia într-o casă, în timp ce 48% trăia într-un apartament. Restul de 1% locuia în alte tipuri de spații, precum rulote sau case plutitoare.
Casele sunt predominante în aproximativ două treimi dintre statele UE. Irlanda conduce clasamentul, cu 90% din populație locuind la casă, urmată de Țările de Jos și Belgia (77%) și Croația (76%). La polul opus, cele mai mari ponderi ale populației care locuiește în apartamente se regăsesc în Spania (65%), Letonia (64%) și Malta (63%).
România, la coada clasamentului privind spațiul de locuit
Un alt indicator analizat de Eurostat este mărimea locuințelor, măsurată prin numărul mediu de camere per persoană. Media la nivelul UE este de 1,7 camere per persoană. România se află însă la limita inferioară a clasamentului, cu doar 1,1 camere per persoană, la egalitate cu Slovacia.
La polul opus se află Malta, cu 2,2 camere per persoană, urmată de Belgia, Luxemburg și Țările de Jos, fiecare cu o medie de 2,1 camere.
Datele Eurostat scot în evidență și o realitate îngrijorătoare: România înregistrează cea mai mare rată de aglomerare a locuințelor din UE. În 2024, 41% dintre români locuiau într-o locuință considerată aglomerată, urmați de Letonia (39%) și Bulgaria (34%).
La nivel european, 17% din populație trăia în locuințe supraaglomerate, procent aflat în scădere față de 19% în 2010. Cele mai scăzute rate de aglomerare au fost raportate în Cipru (2%) și Malta.
1 Comentariu