Reforma pensiilor speciale, din nou în aer. CCR lovește în planul Guvernului, iar magistrații rămân cu privilegiile intacte
Curtea Constituțională a României a decis, luni, 20 octombrie, să admită sesizarea depusă de Înalta Curte de Casație și Justiție privind legea care modifica pensiile magistraților. Hotărârea, luată cu majoritate de voturi (5 la 4), declară neconstituțională reforma Guvernului pe motive de formă, nu de fond — executivul nu a solicitat avizul Consiliului Superior al Magistraturii pentru forma finală a actului normativ.
Premierul Ilie Bolojan avertizase încă din august că un eșec al reformei în fața Curții Constituționale ar pune sub semnul întrebării legitimitatea Guvernului de a continua procesul de „corectare a nedreptăților” din sistemul public de pensii.
Proiectul respins prevedea creșterea vârstei de pensionare a magistraților la 65 de ani, extinderea vechimii minime la 35 de ani și plafonarea pensiei la 70% din ultimul salariu net. În prezent, pensiile din magistratură depășesc frecvent 24.000 de lei, uneori ajungând la 40.000.
Surse judiciare au declarat pentru Digi24 că, după decizia CCR, instanțele urmează să suspende protestele declanșate în vară împotriva proiectului de lege.
9 Comentarii