Rareș Bogdan pierde încă o funcție importantă după războiul cu Bolojan. Cine îi va lua locul la șefia delegației României din PPE: „Începând de astăzi!”

Rareș Bogdan continuă să piardă influență atât în Partidul Național Liberal, cât și la nivel european. După conflictul deschis cu președintele PNL, Ilie Bolojan, și după ce a susținut tabăra care a încercat să impună un alt premier decât cel agreat de actuala conducere a partidului, europarlamentarul liberal a fost înlocuit din funcția de șef al delegației României în cadrul Grupului Partidului Popular European (PPE) din Parlamentul European.

Anunțul a fost făcut miercuri de vicepreședintele PPE, Siegfried Mureșan, care a precizat că Daniel Buda este noul lider al delegației române. Schimbarea vine la scurt timp după ce Ilie Bolojan a avertizat că în partid vor exista consecințe pentru cei care au acționat împotriva deciziilor conducerii. Rareș Bogdan s-a numărat printre cei mai vocali contestatari ai lui Bolojan, susținând în ultimele săptămâni învestirea Guvernului condus de Adrian Veștea și criticând public actuala conducere a PNL.

Rareș Bogdan pierde încă o funcție importantă după războiul cu Ilie Bolojan


„Începând de astăzi, europarlamentarul Daniel Buda este noul șef al Delegației României din cadrul Grupului PPE. Sunt convins că Daniel Buda va conduce foarte bine delegația noastră. Vom continua să lucrăm eficient împreună în cadrul Grupului PPE și al Parlamentului European”, a transmis Siegfried Mureșan.

Vicepreședintele PPE a subliniat că Daniel Buda s-a remarcat prin activitatea desfășurată în sprijinul fermierilor români și al fondurilor europene destinate României și că delegația va continua să urmărească atragerea unui număr cât mai mare de finanțări europene. Tot Mureșan a precizat că decizia de schimbare a conducerii delegației a fost luată de europarlamentarii PNL din Grupul PPE și a fost pusă în aplicare miercuri, prin notificarea oficială transmisă grupului politic european.

CITEȘTE ȘI: Rareș Bogdan, reacție dură după schimbarea de la șefia delegației PNL în PPE: „Decizia nu este nouă. Le stăteam în coaste. Aveau nevoie de slugi” 


În prezent, delegația României din Grupul PPE este formată din europarlamentarii PNL și UDMR, iar funcția de copreședinte din partea UDMR este deținută de Iuliu Winkler. Pentru Rareș Bogdan, pierderea conducerii delegației reprezintă cea mai importantă diminuare a influenței sale la Bruxelles de la izbucnirea conflictului intern din PNL și este văzută ca primul efect concret al confruntării cu noua conducere liberală.

UPDATE - Rareș Bogdan a reacționat și a comentat pentru Știri de Cluj situația:  „Decizia nu e de azi. A fost o decizie luată acum 10 zile, în primul BPN după Congres. Nu aveau majoritate în BPN-ul vechi, căci probabil ar fi făcut-o de mai mult timp. Cum spuneam nu e o decizie de azi. Șefia Delegației României în EPP a fost prima decizie a noului BPN controlat de Bolojan, Motreanu și Sighiartău. Le stăteam în coaste. Au nevoie de slugi. I-a deranjat foarte mult prezența mea la întâlnirea Președintelui României cu șeful celui mai mare grup politic din PPE, Manfred Weber, acum două săptămâni. Au considerat că nu aveam de ce să îl însoțesc la acea întâlnire, deși am însoțit toți premierii sau președinții din ultimii 7 ani”.

Comentarii Facebook