Vineri 7 Octombrie

PSD îi cere oficial președintelui Klaus Iohannis să îl demită pe Florin Cîțu: „Menținerea lui în funcție este un atac la credibilitatea României”


Partidul Social Democrat îi cere oficial președintelui Klaus Iohannis să îl demită pe premierul Florin Cîțu, după ce acuză ca menținerea acestuia în funcție reprezintă defapt un atentat la credibilitatea țării.

Cererea vine în contextul în care, tot mai mulți lideri liberali cer ca situația să fie tranșată în interiorul partidului și în interiorul coaliției de guvernare.

Motivația din spatele acestei cereri a social-democraților ar fi, după cum spun aceștia, faptul că, în acest moment, orice decizie luată de Guvernul Cîțu, va fi o decizie sub puterea șantajului.

Pe de altă parte, în tot acest timp, în care Florin Cîțu s-a ascuns de ochii publicului și ai presei, partidele din alianța de guvernare au avut ședințe peste ședințe.

Cei din USR, în urmă cu două nopți au avut o ședință a Biroului Politic Național, în care au discutat mai multe variante, pentru a găsi o soluție să iasă din această situație, despre care spuneau că îi prejudiciază, la nivel de imagine politică.

S-a discutat despre posibilitatea depunerii unei cereri de dimisie, apoi s-a discutat despre posibilitatea depuneriii unei moțiuni de cenzură, însă liderii partidelor au încercat să aplaneze conflictul, cerând să se aștepte pentru a vedea ce se întâmplă în perioada următoare.

Liberalii au spus că, luni, în ședința de coaliție se va discuta și situația premierului Florin Cîțu, despre varianta în care acesta ar trebui să facă un pas în spate sau dacă liberalii își asumă acest episod, care îi trage în joc în fața publicului larg.

Până în acest moment nu se știe exact unde se află premierul Florin Cîțu, după ce mai bine de 72 de ore,  acesta nu a mai apărut public pentru a evita jurnaliștii și întrebările adresate de aceștia.


Comentarii Facebook