Miercuri 7 Decembrie

Primăvară în plină toamnă: Copacii din Oradea au înflorit pentru a doua oară în acest an. Ce zic specialiștii


Pe străzile din Oradea pare mai degrabă început de primăvară decât toamnă. Flori colorate, soare blând ce a adus până la 25 de grade Celsius în termometre și copaci înfloriți. Zeci de castani sălbatici au fost daţi peste cap de seceta din vară, iar acum, după mai multe ploi, aceștia au înflorit.

Natura este complet dată peste cap

După o vară toridă și secetoasă, toamna capricioasă din vestul țării a adus foarte multe precipitații și temperaturi destul de scăzute. Dar, eliberaţi de stresul arșiței, arborii și pomii au înflorit pentru a doua oară în acest an.

Florile târzii sunt o consecinţă a încălzirii globale, spun specialiştii. Nicolae Hodișan, director Direcția Agricola Bihor, spune că arșița din vara a declanșat acest fenomen, care se întâmplă la aproximativ 4-5 ani.

De cealaltă parte, o vorbă din bătrâni spune că sunt semne care prevestesc o toamnă blândă, care va fi urmată de o iarnă geroasă. De asemenea, în judeţ ar mai fi meri și peri înfloriți. Zeci de castani din întreg orașul sunt încărcați cu flori, în special pe ramurile din vârf. 

Este motiv de îngrijorare? Ce spun specialiștii

În ciuda calendarului, care ne spune că ne aflăm în toiul toamnei, florile albe şi frunzele crude ale castanului ne duc cu gândul la primăvară. Ce este surprinzător este că toți castanii sunt împodobiți atât cu flori, cât și cu fructele bine coapte.

Localnicii sunt miraţi, dar şi îngrijoraţi. Arborii înfloriţi sunt semn de toamnă lungă şi blândă, urmată însă de o iarnă geroasă, spun oamenii.

Specialiştii spun că înflorirea pomilor şi copacilor în octombrie este o consecinţă a încălzirii globale. Chiar dacă vremea continua sa fie caldă și în următoarele zile, florile pomilor și arborilor nu se vor transforma în fructe in următoarele săptămâni.


Comentarii Facebook