Vineri 9 Decembrie

Comercializarea produselor bogate în sare, zahăr și grăsimi, cât și a băuturilor răcoritoare, sistate în mai multe școli


Prefectura Brașov a dispus sistarea „în regim de urgență” a comercializării produselor neconforme în unitățile de învățământ preuniversitar din județ, după ce controalele au arătat că în unele școli și licee funcționează aprate la care elevii pot cumpăra produse alimentare precum chipsuri, alimente cu conținut ridicat de zahăr și grăsimi sau băuturi bogate în zaharuri, anunță News.ro. 

A fost semnalată existenţa în unele instituţii de învăţământ preuniversitar a unor aparate de distribuire a anumitor produse neconforme cu legislaţia în vigoare. Astfel, în sensul prevederilor Legii nr. 123 din 27.05.2008 pentru o alimentaţie sănătoasă (...) Distribuirea produselor neconforme în unităţile de învăţământ preuniversitar din judeţul Braşov va fi sistată în regim de urgenţă”, a informat vineri, 7 octombrie, Prefectura Brașov. 

Decizia a fost luată în urma primei ședințe organizate la nivel de județ privind implementarea Planului național comun de acțiune pentru creșterea gradului de siguranța a elevilor și a personalului didactic și prevenirea delincvenţei juvenile în incinta şi în zonele adiacente unităţilor de învăţământ preuniversitar, adaugă news.ro.

În unităţile şcolare nu se pot prepara, comercializa şi distribui anumite alimente: cu conţinut ridicat de zaharuri, sare, grăsimi sau băuturi răcoritoare

Potrivit legii care se aplică în toate unităţile de învăţământ preuniversitar de stat şi particulare, în incinta acestor unităţi sunt interzise prepararea, comercializarea şi distribuirea oricăror alimente conţinute în lista prevăzută şi aprobată prin Ordinul Ministerului Sănătăţii Publice nr. 1563 din 12.09.2008.

Lista include alimente cu conţinut ridicat de zaharuri, sare, grăsimi, alimente cu conţinut de peste 300 kcal pe unitatea de vânzare, băuturi răcoritoare, alimente neambalate sau neetichetate, cu excepţia fructelor şi legumelor proaspete.

Sursa foto: New York Times


Comentarii Facebook