Premierul slovac Robert Fico, rănit în timpul unei băi de mulțime: „Au fost auzite mai multe focuri de armă”


Atentat în Slovacia! Presa din Slovacia relatează că au fost auzite mai multe focuri de armă în fața clădirii unde a avut loc o ședință de guvern – o casă de cultură din orașul Handlova. 

Jurnaliștii de la fața locului relatează că, în momentul în care a fost împușcat, Robert Fico se îndrepta spre o mulțime în care se aflau mai mulți susținători ai săi. Prim-ministrul slovac a fost dus la spital. Din primele informații, atacatorul a fost reținut.

Atacul a fost confirmat și de președintele în exercițiu al Slovaciei: „Suntem șocați de atacul brutal și nesăbuit de astăzi asupra prim-ministrului Slovaciei, Robert Fico, pe care îl condamn în termenii cei mai fermi. Îi doresc multă putere în acest moment critic și o recuperare rapidă. Gândurile mele se îndreaptă, de asemenea, către familia și apropiații săi”.

Politician populist, Robert Fico este un opozant al sprijinului european pentru Ucraina. În campania electorală, acesta a promovat mesajul: „Nici măcar un glonț pentru Ucraina”, potrivit biziday.ro

Comentarii Facebook