Polonia și România au dejucat un complot rusesc privind trimiterea de colete explozive. Opt persoane au fost reținute - UPDATE

UPDATE: SRI a oferit prima reacție oficială pe acest subiect: „Serviciul Român de Informații, în cooperare cu DIICOT, MAI-DCCO şi MApN-DGIA, precum și cu servicii partenere externe, a prevenit comiterea unei noi operațiuni de sabotaj pe teritoriul național, cu implicarea a doi cetățeni ucraineni, aflați sub coordonarea directă a unor reprezentanți ai serviciilor secrete ruse, scopul acestora fiind distrugerea prin incendiere a unui sediu al companiei NOVA POST din municipiul București.

Astfel, în intervalul 14-15 octombrie 2025, SRI a identificat și monitorizat doi cetățeni ucraineni care: 
 au accesat teritoriul național dinspre Polonia spre București;     au depus la sediul NOVA POST din București două colete care conțineau dispozitive incendiare cu inițiere de la distanță, confecționate artizanal, disimulate în căști audio și piese auto, respectiv componente de monitorizare a locației prin GPS.

Angrenarea echipelor proprii și a resurselor specializate a permis identificarea imediată a coletelor incendiare, dezamorsarea acestora și prevenirea inițierii intenționate sau accidentale a dispozitivelor.

În prezent, organele judiciare, împreună cu structurile polițienești și cele cu atribuții în domeniul securității naționale din țara noastră, derulează investigații, inclusiv în format partenerial, privind acțiunile celor doi cetățeni ucraineni.

Expertiza preliminară relevă un modus operandi complex: utilizarea de substanțe incendiare (termit și nitrat de bariu), disimularea acestora cu posibilitatea inițierii lor de la distanță, respectiv adoptarea de către cei doi cetățeni ucraineni a unor măsuri de autoprotecție specifice serviciilor de informații.

Datele obținute confirmă afilierea celor doi cetățeni ucraineni la o rețea extinsă de sabotori vizând țări europene, controlată de serviciile secrete ruse. Acțiunile acestora se încadrează în același tipar operațional care vizează infrastructura extinsă a companiei NOVA POST - cea mai mare companie privată de curierat ucraineană.

Acțiunile specifice întreprinse de SRI, precum și măsurile dispuse cu autoritățile române și partenerii externi au condus la prevenirea unei tentative de sabotaj pe teritoriul național.

Serviciul Român de Informații mulțumește tuturor partenerilor naționali și internaționali implicați în asigurarea securității cetățenilor României”.

------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------

Autoritățile poloneze au anunțat marți că, în cooperare cu serviciile speciale românești, au dejucat un complot rusesc care viza trimiterea de colete explozive către Ucraina. Potrivit oficialilor de la Varșovia, operațiunea comună a dus la reținerea a opt persoane suspectate de activități de sabotaj în numele Rusiei, trei dintre acestea fiind arestate în legătură directă cu planul de transport al explozibililor.

Polonia și România au dejucat un complot rusesc privind trimiterea de colete explozive. Opt persoane au fost reținute


„Informațiile preliminare indică faptul că suspecții au creat o rută prin care intenționau să trimită materiale explozive din Polonia și România către Ucraina”, a declarat Jacek Dobrzynski, purtătorul de cuvânt al coordonatorului serviciilor speciale poloneze. Potrivit acestuia, unul dintre suspecți, un cetățean ucrainean de 21 de ani, a fost reținut lângă Varșovia, iar complicii săi au fost capturați la București de autoritățile române, conform Digi24.ro.

Deocamdată, partea română nu a oferit un comentariu oficial, însă surse din mediul de securitate european confirmă cooperarea strânsă dintre cele două țări în gestionarea acestei amenințări.

Acest incident vine în contextul unei intensificări a așa-numitului „război hibrid” purtat de Rusia împotriva statelor care susțin Ucraina în conflictul declanșat de invazia rusă din 2022. Polonia a raportat în ultimele luni multiple cazuri de sabotaj, incendieri intenționate și atacuri cibernetice, toate atribuite rețelelor afiliate serviciilor secrete rusești.

Rusii sunt deja faimoși în toată Europa pentru că încearcă să saboteze pe toată lumea


Reuters amintește că, în 2024, oficiali europeni au acuzat Rusia că ar fi testat un plan de detonare a unor colete explozive trimise prin companii de curierat internaționale, precum DHL și DPD. Atunci, mai multe pachete suspecte au fost descoperite în centre logistice din Europa, iar anchetatorii au considerat incidentul un exercițiu preliminar pentru atacuri asupra zborurilor de marfă către Statele Unite. Kremlinul a negat ferm aceste acuzații.

Cazul actual ridică noi semne de întrebare privind extinderea operațiunilor clandestine rusești în Europa Centrală și de Est. Analiștii de securitate avertizează că Rusia încearcă să testeze reziliența statelor NATO prin acțiuni de destabilizare și sabotaj indirect, în special pe teritoriul țărilor care oferă sprijin logistic și militar Ucrainei.

Investigațiile sunt în curs, iar autoritățile poloneze au declarat că vor continua cooperarea cu partenerii români și ucraineni pentru a identifica întreaga rețea implicată în acest complot.

Comentarii Facebook