Pericol iminent pentru Cluj! Atacuri sofisticate vizează infrastructura și date sensibile ale orașului, dar și a cetățenilor. Specialiștii cer vigilență


Avertisment DNSC: gruparea Scattered Spider vizează infrastructuri critice și organizații publice și private prin atacuri cibernetice complexe

Directoratul Național de Securitate Cibernetică (DNSC) trage un semnal de alarmă în privința intensificării activităților grupării de hackeri Scattered Spider, cunoscută la nivel internațional pentru atacuri sofisticate asupra infrastructurilor critice și a organizațiilor din mediul public și privat.

Potrivit specialiștilor, hackerii folosesc tactici avansate de inginerie socială, exploatează relațiile cu furnizorii IT și urmăresc accesarea unor date sensibile, recurgând frecvent și la atacuri de tip ransomware.

„Gruparea se adaptează rapid, își diversifică metodele și profită de eventualele vulnerabilități ale organizațiilor-țintă”, avertizează DNSC într-o informare oficială.

Pentru a reduce riscurile, experții recomandă mai multe măsuri esențiale:

  • realizarea și păstrarea de backup-uri offline, verificate periodic;
  • implementarea autentificării multifactor avansate;
  • aplicarea unor politici stricte de control al aplicațiilor.

DNSC subliniază că este vital ca organizațiile să-și evalueze constant măsurile de securitate, să-și îmbunătățească reziliența digitală și să colaboreze activ cu partenerii relevanți pentru prevenirea și detectarea la timp a amenințărilor.

„O cultură organizațională orientată spre securitate și conștientizare continuă este cheia unei protecții eficiente în fața acestui tip de atacuri”, concluzionează reprezentanții instituției.

Comentarii Facebook